inundaţii
Regiuni extinse din Sydney se aflau duminică dimineaţă sub ape, după ce ploile torenţiale care au căzut în cel mai mare oraş al Australiei au provocat inundaţii severe în zonele cu altitudini mai joase din anumite suburbii, unde nivelul apei a ajuns până la 1,5 metri, informează DPA şi AFP.
Cod galben de inundaţii pe râuri din 20 de bazine hidrografice, până duminică. Cod portocaliu de inundaţii, în judeţele Suceava şi Neamţ, până la ora 22.00
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri din 20 de bazine hidrografice, valabil până duminică la ora 9.00. Este şi cod portocaliu de inundaţii pentru două bazine hidrografice, pe raza judeţelor Suceava şi Neamţ, valabil în următoarele ore.
Cod galben de inundaţii în 11 bazine hidrografice. Atenţionarea este valabilă până la ora 24:00
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis duminică după-amiază o atenţionare cod galben de inundaţii pentru 11 bazine hidrografice.
Atenţionare de inundaţii pe râuri din 9 judeţe, până duminică la ora 12.00
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri mici din judeţele Caraş Severin, Timiş, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt, Sibiu, Vâlcea şi Argeş, valabilă până duminică la ora 12.00.
Cel puțin 36 de persoane și-au pierdut viețile în urma inundațiilor din Bangladesh
Inundaţiile care continuă să afecteze Bangladesh-ul, declanşate de ploile sezoniere abundente şi de apa scursă de pe versanţi, au provocat 36 de morţi în mai puţin de o săptămână, informează miercuri agenţia Xinhua.
Vreme caniculară şi posibile averse, marţi şi miercuri în Capitală
Locuitorii din Bucureşti vor avea parte de o vreme caniculară, dar şi de perioade cu instabilitate atmosferică, pe durata zilelor de marţi şi miercuri, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Cel puţin 60 de oameni au murit în India şi Bangladesh, în urma ploilor abundente. Tornadă în China
Ploile musonice au provocat pierderi de vieţi omeneşti în India şi Bangladesh. Potrivit oficialilor din aceste ţări, cel puţin 60 de oameni au murit în inundaţiile provocate de precipitaţii sau în alunecările de teren. Şi regiuni din China au fost lovite de fenomene meteo extreme.
ANM | Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în opt judeţe, vineri, între orele 3:00 şi 11:00
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis joi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru opt judeţe din vestul şi nord-vestul ţării, valabilă vineri, între orele 3:00 şi 11:00.
SUA se confruntă cu catastrofe climatice: Inundaţii, incendii şi caniculă într-o singură zi
Statele Unite au fost lovite din plin marţi de o serie de catastrofe asociate schimbărilor climatice - inundaţii, incendii devastatoare, furtuni şi valuri de căldură potenţial periculoase pentru o treime din populaţia ţării - odată cu sosirea verii, informează AFP.

