Forumul ASPEN - Potenţialul inteligenţei artificiale sporeşte speranţele. Pentru medicină, dezvoltarea sa este considerată, în mare parte necontrolată

Era inteligenței artificiale este abia la început, iar folosirea la capacitate maximă a beneficiilor tehnologiei necesită timp și gestionarea unui număr mare de provocări. De la crearea de conținut și până la call-centere, inteligență artificială este deja utilizată în viață de zi cu zi. Despre cum ne vom raporta în viitor la Inteligența Artificială au vorbit și specialiștii reuniți la București în cadrul celei de-a 12-a ediții a Forumului ASPEN.

Summit dedicat inteligenței artificiale în Marea Britanie. Regele Charles al III-lea: Asistăm la unul dintre cele mai mari salturi tehnologice din istoria progreselor umane. Elon Musk: Sperăm la ce-i mai bine, dar să ne pregătim pentru ce-i mai rău

În Marea Britanie are loc în aceste zile unul dintre cele mai importante summituri ale anului, dedicat inteligenței artificiale. Gazda este premierul Rishi Sunak, iar printre participanți se numără și Elon Musk, unul dintre oamenii controversati ai planetei.

Guvernele și companiile ar trebui să investească mai mult pentru securitatea în domeniul Inteligenței Artificiale, au declarat mai mulți cercetători înainte de summitul internațional de la Londra

Companiile de inteligență artificială și guvernele ar trebui să aloce cel puțin o treime din fondurile pentru cercetare și dezvoltare în domeniul Inteligenței Artificiale pentru a asigura siguranța și utilizarea etică a sistemelor, au declarat marți, într-o scrisoare, cercetători importanți din domeniul inteligenței artificiale, potrivit agenției Reuters.

Ultima Oră

Cele mai citite