indexare pensii
Sistemul de pensii din România este, în aceste zile, subiect de dezbatere națională. Legea care prevede recalcularea și creșterea pensiilor este în Parlament după ce a creat zâzanie între Partidele aflate la guvernare.
Ordonanţa trenuleţ va fi modificată. Pensiile sub 3.000 de lei ale militarilor vor fi indexate suplimentar cu 7,4%
Ordonanţa trenuleţ urmează a fi modificată, iar printre schimbări se află majorarea cu 7,4% a pensiilor sub 3.000 de lei ale militarilor, în afară de indexarea cu 5,1%, conform legii, au declarat miercuri surse guvernamentale, transmite Agerpres.
Ministrul Muncii: Pensiile vor fi indexate cu minimum 6% anul viitor şi alocaţiile vor fi majorate cu 20% de la 1 ianuarie
Pensiile vor fi indexate cu minimum 6% anul viitor, iar intenţia Guvernului este ca această creştere să fie mai mare, în timp ce alocaţiile vor fi majorate cu 20% de la 1 ianuarie 2022, a transmis, luni, ministrul interimar al Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe grupul de comunicare al ministerului de resort.