închisoare
Propunerile privind închisoarea la domiciliu sau în weekend au fost votate astăzi în Comisia Juridică de la Camera Deputaţilor. Beneficiari vor fi cei care comit infracţiuni de abuz în serviciu, cumpărare de influenţă sau delapidare.
Autorităţile malaeziene propun până la 10 ani de închisoare şi amenzi uriaşe pentru publicarea de “fake news”
Guvernul prim-ministrului malaezian Najib Razak a prezentat luni un proiect de lege în parlament vizând condamnarea celor care publică "fake news" cu amenzi uriaşe şi până la 10 ani de închisoare, stârnind şi mai multă îngrijorare cu privire la libertatea mass-media în urma unui scandal de corupţie de miliarde de dolari, relatează Reuters, citat de Agerpres.
Fostul preşedinte al Consiliului Județean Cluj merge la închisoare. Horea Uioreanu, condamnat definitiv la 6 ani și 4 luni de închisoare
Politicianul a fost trimis în judecată pentru corupţie. Horea Uioreanu a fost reţinut de procurorii DNA în 2014 şi apoi arestat preventiv pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani. Potrivit anchetatorilor, acesta a luat mită 15% din valoarea contractelor derulate pe bani publici.
Franța: Protest al gardienilor din închisori. Ei cer condiții mai sigure
Gardienii din Franța au recurs la o amplă acțiune de blocare a închisorilor. Acțiunea lor, sprijinită de sindicate, a apărut ca o reacție după ce trei gardieni au fost atacați de un deținut radicalizat, aflat într-o închisoare din nordul Franței. Peste 188 de penitenciare din întreg Hexagonul au răspuns protestului.
Personalul din închisori va fi suplimentat printr-o Hotărâre de Guvern
Anunţul a fost făcut de Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, la Vaslui, unde a discutat cu liderii de sindicat ai penitenciarelor din Moldova.
Monica Iacob Ridzi a fost eliberată condiţionat
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi a fost eliberată condiţionat miercuri seară, după ce a executat 2 ani şi 8 luni din pedeapsa de 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu. Decizia Tribunalului Cluj este definitivă.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, la Ora Guvernului despre penitenciare: Renovare, construire, suplimentarea personalului
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a fost invitat, luni după-amiază, la 'Ora Guvernului' de la Camera Deputaţilor, pe tema situaţiei penitenciarelor din România.
Proiectul prin care se propune ca alternativă la detenție supravegherea cu brățară electronică, adoptat tacit în Senat
Proiectul inițiat de 11 senatori PNL, prin care se propune supravegherea cu brățara electronică, echivalarea zilelor de muncă în folosul comunității și executarea pedepsei în weekend ca măsuri alternative de executare a pedepselor privative de libertate, a fost adoptat tacit marți de Senat.
Mii de deținuți ar putea fi eliberați în perioada următoare, chiar dacă au fost condamnați pentru crime sau violuri
Infracțiunile pe care le-au comis nu mai contează foarte mult, chiar dacă este vorba despre crime sau violuri. Au parte de reducerea pedepsei pentru că au avut condiţii grele de detenţie. Aşa cere legea recursului compensatoriu. Până acum, exact pe aceleaşi criterii au părăsit închisorile sute de condamnaţi.

