Apartamente în flăcări la început de an nou

Panică într-un bloc din Piatra Neamţ în această dimineaţă. Un incendiu a izbucnit la un apartament situat la etajul întâi. Au intervenit pompierii cu o autospecială de lucru la înălțime, două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Incendiu la un depozit cu materiale plastice din Afumaţi. Focul a fost stins după mai bine de patru ore de la anunțarea acestuia

Incendiu de amploare în Afumați, lângă București. O hală plină cu materiale plastice a luat foc în timpul nopții și totul s-a transformat în scrum pe o suprafață de 4000 de mp pătrați. Pompierii au intervenit cu 25 de autospeciale. Zona s-a umplut de un fum negru și înecăcios, iar locuitorii au fost avertizați prin sistemul Ro-Alert.

Chile. Stare de urgenţă în oraşul Valparaiso

Pentru zeci de mii de oameni din Chile, Crăciunul a venit cu foc şi pară. Este stare de urgenţă în oraşul Valparaiso, din cauza unui incendiu de vegetaţie care face ravagii.

Ultima Oră

Cele mai citite