Repartitoarele de căldură, obligatorii de la 1 ianuarie 2024, pentru apartamentele racordate la sistemul centralizat de termoficare

Românii care locuiesc în apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare sunt obligați să-și monteze repartitoare de căldură, până la sfârşitul anului. Dar respectarea termenului pare imposibilă. Specialiştii susţin că aproape jumătate dintre blocurile din București nu au repartitoare în apartamente. Ba chiar unii locatarii au renunțat la ele. Cei care au repartitoare vechi trebuie să le schimbe cu echipamente moderne, cu telecitire, până la data de 1 ianuarie 2027.

ELCEN, de la Ministerul Energiei, trebuie să încaseze o datorie uriașă de la Termoenergetica, de la Primărie, pentru a putea cumpăra gazul necesar încălzirii bucureștenilor

1 octombrie este data limită până la care ELCEN, aflată în subordinea Ministerului Energiei, trebuie să achiziționeze gazul pentru funcționarea la iarnă a celor 4 CET-uri care asigură apa caldă și căldura peste iarnă bucureștenilor. Situația este însă blocată de o datorie de aproape 1 miliard de lei pe care ELCEN trebuie să o încaseze de la Termoenergetica, o companie a Primăriei Capitalei. Datoria a fost acumulată în principal din cauza pierderilor din conductele vechi.

Prețul gigacaloriei pentru bucureșteni rămâne neschimbat, dă asigurări Primăria Generală

În prag de iarnă, căldura şi apa caldă se scumpesc în Bucureşti. Preţul gigacaloriei ar putea creşte cu 25%, majorare motivată prin costuri mai mari de producţie, transport si distribuție. Primăria Capitalei dă asigurări că pentru bucureşteni tariful va rămâne în continuare aproximativ 350 de lei. Dar pentru asta, primăria va plăti o subvenție aproape dublă.

Sistemele de încălzire moderne vs. sistemul centralizat. În Brașov, crește numărul rebranșărilor - prețul gigacaloriei, la fel ca iarna trecută. Economia e de aproape o treime față de centrala proprie

Românii se pregătesc de iarnă și investesc ca să își reducă semnificativ costurile la căldură și curent electric. Unele instituții de învățământ au găsit și alte variante pentru reducerea cheltuielilor. O școală dintr-o comună din Cluj și-a instalat un sistem de încălzire modern, bazat pe pompe de căldură, iar în curând își va monta și panourile fotovoltaice pentru reducerea facturii la curent electric. Asta în timp ce brașovenii racordați la sistemul centralizat răsuflă ușurați pentru că prețul gigacaloriei a rămas la același nivel ca anul trecut.

Orașul Năvodari rămâne fără sistem centralizat de termoficare de la 1 octombrie

Orașul Năvodari rămâne fără sistem centralizat de distribuire a energiei termice. Consiliul Local Municipal a aprobat desființarea Serviciului de alimentare a abonaților cu apă caldă și căldură de la 1 octombrie. Primarul dă vina pe lipsa banilor, pe numărul mic de abonaţi și pe costurile mari care vor fi la gigacalorie.

Primarul Capitalei este de acord cu creșterea prețurilor la încălzire. Bucureștenii se plâng de lipsa apei calde și că au caloriferele reci

Primarul General al Capitalei vrea creșterea prețului gigacaloriei pentru abonații Termoenergetica, în așa fel încât acesta să ajungă la nivelul celorlalte primării din țară. Nicușor Dan spune că bugetul Capitalei nu poate suporta dublarea subvenției în urma creșterii prețurilor la gaze. Vestea nu prea îi încântă pe bucureșteni, care se plâng de lipsa apei calde și de faptul că au caloriferele reci.

Calafat, orașul fără încălzire centralizată în secolul 21

În secolul 21, unii români trăiesc în orașe la fel ca în mediul rural. Se încălzesc cu lemne, deși locuiesc în apartamente de bloc. Localitățile nu mai sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire și nu există nici gaze. Așa că blocurile sunt pline de sobe și hornuri. De zeci de ani, primarii le tot promit schimbări, dar oamenii și-au pierdut speranța.

Ultima Oră

Cele mai citite