împrumuturi
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, s-au întâlnit luni la Comitetul Național pentru Supraveghere Macroprudențială. Pe agenda discuțiilor, care au început cu o întârziere de două ore, se află indicele Robor.
Efectele noilor norme BNR pentru credite. Calculele ratelor maxime în funcție de veniturile familiilor care se împrumută
Cine are în plan să-și cumpere o casă sau mașină cu credit bancar ar trebui să se grăbească. De la anul, s-ar putea să nu mai îndeplinească toate condițiile băncii, pentru că BNR a decis să modifice gradul de îndatorare. Astfel, sumele pe care românii le pot împrumuta vor fi mai mici. Cei mai afectaţi vor fi aceia care au venituri mici. Creditarea în ansamblu va frâna, dar BNR nu crede că acest lucru va avea un impact semnificativ asupra creşterii economice a ţării.
Reprezentanții universităților din Anglia au venit în România să-și aleagă viitori studenți
A început vânătoarea pentru locurile din universitățile de top. În timp ce școlile de la noi organizează procese de admitere lungi și complicate, universitățile britanice fac totul mult mai simplu. Candidații primesc pe loc răspunsul, la finalul unui interviu de 15 minute, fără să treacă nici măcar granița. Reprezentanții universităților din Anglia au venit chiar ei la noi în țară ca să-și aleagă viitorii studenți.
Avertismentul bancherilor: Plafonarea dobânzilor va frâna creditarea
Milioane de români nu vor mai putea lua credite. Este avertismentul bancherilor, care spun că vor fi nevoiţi să frâneze acordarea de împrumuturi, dacă proiectele aflate în Parlament vor deveni legi. Plafonarea dobânzilor şi posibilitatea de a răscumpăra mult mai ieftin datoria faţă de bancă vor compromite piaţa, spun oamenii din domeniu. Și atrag atenția că împrumuturile pe termen scurt vor dispărea.
Leul slab sperie viitorii proprietari. Românii, reticenţi la achiziţia caselor din cauza cursului şi a creşterii ROBOR
Leul slab faţă de euro şi dobânzile tot mai mari la credite îi sperie pe românii care şi-au făcut planuri să îşi cumpere locuinţe. Preţul apartamentelor a crescut artificial, în medie, cu peste o mie de euro, faţă de februarie 2017, numai din diferenţa de curs valutar. Dezvoltatorii imobiliari sunt şi ei îngrijoraţi. Au construit mult şi se tem să nu rămână cu locuinţele nevândute.
BNR a majorat dobânda de politică monetară de la 1,75% la 2%
Banca Naţională a decis astăzi să majoreze dobânda-cheie de la 1,75% pe an, la 2%. Dobânda de politică monetară staţiona la 1,75% din primăvara anului 2015.
Un împrumut de 2.500 de lei, returnat aproape dublu. BNR vrea să schimbe regulile pentru instituţiile financiare nebancare
Banca Naţională a găsit o strategie ca să oblige IFN-urile să-şi limiteze dobânzile uriaşe, care în acest moment pot depăşi chiar 7.000 de procente. În ciuda costurilor imense, tot mai mulţi români cer bani de la aceste instituţii. Valoarea creditelor acordate de ele a depăşit 10% din totalul împrumuturilor.