#InspiraPentruRomania | Vânătoarea vinovaţilor pentru otrava din aer
În România, zeci de oameni mor anual din cauza aerului otrăvitor care ne sufocă în fiecare zi! Pădurile, cele care ar trebui să ne protejeze, cad sub securea celor pentru care banul e singurul care contează. Albiile râurilor, câmpurile și orașele sau satele devin pe zi ce trece depozite de gunoi. Iar noi toți, de la copii la bătrâni, supraviețuim într-o țară care se transformă într-o groapă de gunoi. Și tot noi suntem cei care avem puterea să schimbăm. Să inspirăm prin responsabilitatea față de mediu și viitorul copiilor noștri întreaga țară. Știrile TVR au lansat campania #InspiraPentruRomania - un efort prin care ne dorim să facem din mediu o prioritate națională. Așa că vă chemăm alături de noi să facem România curată! Pentru fiecare dintre noi! Capitala este unul dintre cele mai afectate orașe! În București, nivelul poluării a explodat, fără ca autoritățile să știe cine sunt vinovații.
4 martie 2020, 19:42