Palatul Elysee anunţă că Macron îl primeşte miercuri pe Bolojan, înaintea unei reuniuni cu mai mulţi lideri

Emanuel Macron îl va primi miercuri în vizită pe preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, iar cei doi vor participa apoi la o "reuniune informală prin videoconferinţă" cu alţi lideri, a căror listă nu a fost încă divulgată, a anunţat marţi seară Palatul Elysee, în contextul în care preşedintele francez organizează o serie de reuniuni pentru a întări contribuţia europeană la găsirea unei soluţii la războiul din Ucraina, relatează AFP.

Președintele interimar dă asigurări că direcțiile de politică externă ale României rămân neschimbate

"Politica Externă a României îşi menţine cursul firesc, iar direcţiile principale rămân neschimbate", dă asigurări preşedintele interimar în primul său discurs după preluarea mandatului. În faţa şefilor de misiuni diplomatice, Ilie Bolojan a prezentat poziţia României privind războiul și negocierile pentru un armistiţiu. Preşedintele s-a referit şi la alegerile anulate: a insistat că au fost ingerințe externe, iar decizia Curţii Constituţionale respectă legea.

Ilie Bolojan: Este timpul ca agresiunea Rusiei în Ucraina să înceteze

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marţi, că agresiunea Rusiei în Ucraina trebuie să înceteze și că sprijinul pentru Republica Moldova este pentru România o datorie, punctând că rezilienţa acestei ţări trebuie întărită în contextul alegerilor parlamentare care vor avea loc în acest an.

Ultima Oră

Cele mai citite