Se mai face câte un pas, pe șoseaua din România. După 11 ani în care a stat abandonat, proiectul centurii Iaşiului prinde formă. În weekendul care tocmai a trecut a fost lansată licitaţia.
Trei bărbaţi au fost reţinuţi la Iași după un scandal pe care l-au provocat în curtea Mitropoliei din Iași. Imediat după slujbă, mai mulți vasluieni s-au bătut şi au făcut scandal, joi.
Cu mai puțin de o lună până la începerea anului universitar, instituțiile de învățământ superior trebuie să stabilească cum vor fi cazați studenții în cămine. La Iași, Universitatea de Științe Agricole a hotărât deja: tinerii vor sta câte 7 săptămâni, prin rotație.
Profesorii trebuie să se adapteze pe ultima sută de metri, iar schimbarea nu e uşoară. Sute de profesori care nu aveau până zilele trecute nici măcar adresă de email vor trebui să înveţe până la începerea anului şcolar cum să le predea elevilor online.
La Iaşi s-a deschis cel mai mare hangar dedicat serviciilor de mentenanţă pentru avioane. Trei avioane vor putea fi reparate, în acelaşi timp, în hangar, primul astfel de centru al Aerostar în afara Bacăului.
A fost alertă la Iași, unde patru copii dintr-un centru, infectați cu COVID-19, au fugit din spațiul de izolare unde erau cazați și tratați. Au fost găsiți câteva ore mai târziu de polițiști. DSP încearcă acum să stabilească traseul lor și contacții direcți.
Cei doi frați din Iași, care au murit după ce ar fi mâncat struguri stropiți cu substanțe toxice, au fost otrăviţi cu pesticide. Este o primă concluzie a medicilor legişti.