Atunci când tehnologia nu este de ajutor, întoarcerea la simplitate poate fi salvatoare. Pe asta a pariat proprietarul unui parc fotovoltaic din Kosovo, atunci când s-a văzut nevoit să tundă iarba de sub panouri. Așa că a vorbit cu un cioban care şi-a adus oile la păscut. Soluţia s-a dovedit câştigătoare pentru ambele părţi.
Un medic din Sibiu a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost denunțat de pacienții săi. El este acuzat că ar fi luat mită de 1.100 de lei și le-ar fi cerut pacienților să îi tundă iarba și să îi dea mâncare și băutură, arată procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Pe iarba proaspătă nu calcă nimeni. Nici măcar șeful guvernului. Premierul Australiei a fost apostrofat de proprietarul unei case în fața căreia a organizat o conferință de presă.
Captură impresionantă de droguri! Polițiștii au descoperit ascunse într-un rezervor al unui TIR 60 de kilograme de canabis, droguri care proveneau din Spania și ar fi urmat să ajungă pe piața din România.
În Bacău, pe trotuarele din Piața Centrală, gazonul nu mai crește, dar în locul lui a fost întins un covor din plastic. Este mereu verde, se montează cu cleme și atrage atenția oricui. Prin urâțenie.
Patru străini, italieni și spanioli, au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru că dezvoltaseră o afacere cu droguri la marginea satului Mironeasa, la 30 de kilometri de Iași. Acolo au descins procurorii DIICOT.
Situație hilară la Galați: florile și gazonul sunt udate chiar și atunci când plouă cu găleata. Altfel spus, apa de la primărie face concurenţă ploii, grație unor angajați prea zeloși.