hunedoara

Echipajele de intervenție din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență din județele Arad, Hunedoara, Maramureș, Mureș și Sibiu vor fi preluate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență județean, ordinul fiind semnat de ministrul de Interne, Marcel Vela, informează Agerpres.

O mașină în care se aflau doi tineri a luat foc în Hunedoara. Ei au reușit să se salveze
O mașină în care se aflau doi tineri, de 18, respectiv 19 ani, a luat foc, miercuri dimineața. Ei au reușit să se salveze, însă au suferit arsuri la nivelul mâinilor, picioarelor și în zona feței, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Hunedoara: Bărbat mort în urma unui accident stupid. Mașina în care se afla a fost strivită de un stâlp de iluminat public, lovit la rândul său de un camion
Un bărbat de 31 de ani a decedat marţi, în localitatea Cristur, pe şoseaua dintre Deva şi Hunedoara, după ce remorca unei autoutilitare a lovit un stâlp de electricitate, iar acesta s-a prăbuşit peste maşina în care se afla victima.
Accident de muncă la mina Livezeni. Starea minerilor intoxicați cu fum este bună
Minerii intoxicați cu fum și monoxid de carbon la mina Livezeni, din Hunedoara, încep să-și revină. Cei 4 care erau în stare mai gravă vor ieși astăzi de la Terapie intensivă. În total, 17 mineri au fost afectați de accidentul de muncă din subteran. Autoritățile fac o anchetă pentru a afla cum s-a produs accidentul.

Hunedoara: O femeie de 47 de ani s-a înecat într-o baltă formată în urma ploilor
O femeie de 47 de ani a fost găsită înecată într-o baltă din localitatea Govăjdia din județul Hunedoara.
Anchetă după slujba cu public de la Mănăstirea Jieț. Doi bărbați susțin că au fost agresați după când le-au atras atenția maicilor că încalcă reglementările în vigoare
Anchetă penală după un scandal la slujba de duminică, la Mănăstirea de maici Jieț din județul Hunedoara. Doi bărbați susțin că au fost agresați după ce au surprins o slujbă cu public desfășurată în incinta lăcaşului. Când le-au atras atenția maicilor că încalcă reglementările în vigoare, cei doi au fost înconjurați de mai mulți enoriaşi care i-au dat afară din biserică. Poliția verifică acum și dacă în timpul slujbei de la mănăstire au fost respectate restricțiile.

Hunedoara. Un bărbat care încerca să vândă marijuana într-un hotel de carantină, prins de jandarmi
Un bărbat care încerca să vândă marijuana într-un hotel de carantină din municipiul Petroşani a fost prins de o patrulă de ordine publică prezentă în zonă, care a observat cum suspectul încearcă să intre în clădire evitând forţele de ordine, a informat, luni, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.

Hunedoara: 14 persoane de la un Centru de Îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi, infectate
Un nou focar de infecţie cu COVID-19 a apărut la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Păclişa pentru persoane cu dizabilităţi din Hunedoara. Un număr de 14 persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, iar alte peste 100 de teste sunt în lucru. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, este astăzi în vizită la Hunedoara.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva a ieşit din carantină. Aici vor fi internați toți pacienții diagnosticați sau suspecți de COVID-19
Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva a ieşit, luni, din carantină. Potrivit autorităţilor din Hunedoara, de acum, aici vor ajunge toţi pacienţii diagnosticaţi sau suspecţi de infecţie cu noul coronavirus.