hotel
Cel mai mare parc de distracții din Italia, Gardaland, s-a "înarmat" cu noutăți care atrag ca un magnet turiștii.
Record hotelier de Centenarul Unirii. La Alba Iulia nu se mai găsesc locuri de cazare pentru 1 Decembrie
Sărbatoarea Centenarului Unirii e mană cerească pentru hotelieri. Cu aproape 9 luni înainte de Ziua Naţională, la Alba Iulia nu mai există nicio cameră disponibilă. Toate au fost rezervate încă de la sfârşitul anului trecut. Mai mult, locuri de cazare nu se mai găsesc nici măcar în localităţile din apropiere.
O noapte la închisoare costă între 24 și 50 de dolari. S-a deschis primul hostel cu o astfel de tematică din Thailanda
De neînțeles pentru cei mai mulți dintre noi, însă există oameni care abia așteaptă să ajungă la închisoare, pur și simplu din curiozitate. Ei bine, acum își pot îndeplini dorința, pentru că s-a deschis prima închisoare-hostel din Thailanda.
Dotările unui hotel de zero stele: Pat dublu în mijlocul naturii și o vedere spectaculoasă. Oferta este aproape epuizată
Vreți să știți cum arată un hotel de zero stele. Constă într-un pat dublu pus fix în mijlocul naturii, în Alpii elvețieni. Să nu va închipuiți că e ieftin!
Neptun, Saturn şi Olimp, fostele perle ale litoralului, staţiuni în care ai senzaţia că te întorci în timp
Bate sezonul estival la uşă, iar sudul litoralului arată ca-n vremea comunismului. Printre ruinele unor construcţii abandonate sunt multe hoteluri de două stele unde turiştii vin încă în vacanțe, deşi clădirile arată ca acum 30 de ani.
Un nou bilanţ în urma avalanşei din Italia 14 morţi şi 15 dispăruţi. Salvatorii au găsit însă trei căţeluşi vii
14 morţi şi 15 dispăruţi - acesta e noul bilanţ anunţat după avalanşa din Italia. De sub muntele de zăpadă au mai fost scoase cinci corpuri. Dar există în continuare speranţe că vor fi găsiţi supravieţuitori. Rudele şi prietenii aşteaptă cu inima strânsă.
Autorităţile italiene au ignorat cererile de ajutor. Directorul hotelului înghiţit de avalanşă a cerut sprijin cu o zi înainte
Drama din Apenini nu s-a terminat. E o luptă contra cronometru pentru cele 23 de persoane date dispărute. E o desfăşurare de forţe fără precedent, iar operaţiunea de la hotelul Rigopiano s-a extins şi în regiunile învecinate, unde mai multe sate au rămas izolate. Iese la iveală şi nepăsarea autorităţilor locale care, deşi au fost notificate cu ore bune înainte să se întâmple nenorocirea, nu au reacţionat.
Echipele de salvatori continuă să-i caute pe cei dispăruţi sub avalanşa de zăpadă din Farindola, Italia
Echipele de salvatori continuă duminică operațiunile de căutare pentru găsirea persoanelor declarate dispărute după ce un hotel din centrul Italiei a fost lovit de o avalanșă masivă produsă în urmă cu patru zile, relatează DPA. Potrivit DPA, numărul dispăruţilor este de 23, în timp ce rainews susţine că ar fi vorba de 24 de persoane care n-au fost găsite.
Avalanşele, un dezastru greu de oprit. În România, cea mai teribilă avalanşă a luat 23 de vieţi, în 1977, la Bâlea Lac
Puterea distrugătoare a avalanşelor este bine cunoscută de oamenii muntelui. Cei prinşi în valul de zăpadă au puţine şanse de supravieţuire. O spun cei chemaţi să se lupte cu munţii de zăpadă în cazul producerii unor catastrofe. România nu a scăpat de-a lungul anilor de astfel de tragedii. Cea mai dramatică s-a produs în aprilie 1977, la Bâlea Lac. Atunci, 23 de oameni, majoritatea copii, au murit.

