Ședința de guvern s-a amânat pentru joi

La Palatul Victoria, premierul Sorin Grindeanu s-a văzut în imposibilitatea de a face o şedinţă de guvern. Miniştrii demisionari nu au vrut să participe şi au fost probleme inclusiv cu secretarii de stat. A fost un moment numai bun pentru Sorin Grindeanu și Victor Ponta, pentru că și-au continuat negocierile cu parlamentarii din coaliția de guvernare, pe care încearcă să-i convingă să nu voteze moțiunea de cenzură, a transmis Ionuț Gheorghe.

Criza politică, efecte economice. Leul se depreciază față de majoritatea valutelor

Când politicienii se ceartă, economia reacţionează: adică pierde. Primul semn este creşterea cursului valutar, dar apoi apar scumpiri, firmele amână angajările şi investiţiile. Antreprenorii se gândesc de mai multe ori dacă să rişte cheltuieli suplimentare pentru că nimeni nu le transmite siguranța stabilității în viitor.

Premierul i-a demis pe toți secretarii de stat de la M. Dezvoltării, "pentru a bloca eventualele abuzuri din PNDL"

Premierul Sorin Grindeanu a anunțat că i-a demis pe toți secretarii de stat de la Ministerul Dezvoltării, "pentru a bloca eventualele abuzuri și nu pentru a bloca programul Programul Național de Dezvoltare Locală". "De azi, d-na Sevil Shhaideh nu mai poate semna, nici dumneaei, nici prin interpuși, nicun fel de act care să aibă legătură cu PNDL" - a spus premierul. Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial.  

Moțiunea de cenzură "România nu poate fi confiscată" a fost depusă în Parlament. Dezbaterea, miercuri, la ora 11.00

A fost ziua întâi pentru moţiunea de cenzură prin care PSD vrea să răstoarne propriul guvern. "România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor", aşa au numit social democraţii documentul citit în Parlament. Au marcat astfel o premieră dublă: un partid vrea să scape de executivul pe care chiar el l-a numit cu jumătate de an în urmă, iar parlamentarii au fost convocaţi duminică pentru depunerea şi citirea moţiunii de cenzură. Din plen au lipsit partidele din Opoziţie. Detalii, în Telejurnale și Ediții speciale.

Moţiunea de cenzură prin care PSD încearcă să îşi răstoarne propriul guvern

Premieră după premieră în scandalul care ocupă scena politică. Parlamentarii vor veni duminică la serviciu ca să citească moţiunea de cenzură prin care PSD încearcă să îşi răstoarne propriul guvern. Conducerea partidului şi-a convocat de urgenţă parlamentarii şi anunţă măsuri drastice împotriva celor care vor absenta sau vor vota împotriva moţiunii. Din ţară, aproape toate filialele s-au declarat de partea lui Liviu Dragnea.

Ultima Oră

Cele mai citite