Guvern
Guvernul Grindeanu se reunește, marți, în prima ședință săptămânală, după demisia miniștrilor. Luni, la Palatul Victoria, a avut loc o ședință pregătitoare.
Se schimbă regulile pentru inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate în România
Inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate în România se va face după reguli noi. Una dintre modificări se referă la clasificarea defecțiunilor constatate cu prilejul inspecției. Se are în vedere gradul de risc asupra siguranței rutiere, dar și impactul asupra mediului.
Președintele PSD, Liviu Dragnea: Este posibil să nu fie niciun fel de remaniere. Mă mulțumesc toate ministerele
Remanierea este încă o necunoscută. Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat, vineri, în timpul vizitei în județul Bacău, ca este mulțumit de toate ministerele, dar nici nu exclude modificări în componenta Cabinetului, dacă se va simți nevoia.
Proiectul legii prevenției a fost adoptat de Guvern
Proiectul legii prevenției a fost adoptat, joi, în ședința Guvernului. La începutul ședinței, premierul Sorin Grindeanu, a precizat că, după adoptare, acesta va fi trimis la Parlament.
Sorin Grindeanu: Una dintre prioritățile noastre este aderarea României la OCDE
Premierul Sorin Grindeanu le-a cerut joi miniștrilor ca în toate acțiunile externe pe care aceștia urmează să le efectueze să transmită ''mesaje referitoare la interesul României de a deveni stat membru al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică'', aderarea la OCDE fiind una dintre prioritățile Guvernului.
Sorin Grindeanu: Nu aleargă pe culoare diferite primul-ministru şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea
Relaţia Grindeanu-Dragnea a mai făcut astăzi obiectul unei ştiri. La 4 luni de la instalarea în funcţie şi după multe comentarii legate de influenţa pe care ar avea-o şeful său de partid asupra Executivului, Sorin Grindeanu a făcut azi câteva precizări. Într-un interviu acordat Agerpres, a fost întrebat despre influenţa lui Liviu Dragnea asupra Guvernului.
FRANȚA Partidele se reconfigurează după victoria lui Macron la prezidențiale
Alegerea lui Emmanuel Macron şi apropiatele alegeri legislative reconfigurează scena politică din Franţa. Partidele istorice, socialiştii şi republicanii, învinse categoric la prezidenţiale, încearcă să-şi recupereze electoratul şi să-şi refacă imaginea. Ne dă lămuriri corespondentul nostru la Paris, Mihaela Antoche.
Alegeri prezidențiale în Franța: Emmanuel Macron are peste 66% din voturile valabile. Ce urmează după alegeri
"Un om nou" - aceasta a fost alegerea Franţei. Emmanuel Macron, centrist, pro-european, devine la 39 de ani cel mai tânăr preşedinte din istoria ţării. 66% dintre francezi i-au dat votul. Şi au transformat un om venit din afara sistemului, care până de curând le era necunoscut, în cel mai puternic bărbat din Franţa: preşedintele care le va conduce destinul timp de 5 ani.
Președintele Iohannis, avertisment pentru majoritatea parlamentară, după numirea șefului ANCOM: Guvernați, dar nu oricum!
În România, guvernul are o putere foarte mare, dar asta nu înseamnă că poate face orice, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, în timpul unei vizite la Suceava.

