Șeful Gărzii Naţionale de Mediu: Structuri de crimă organizată fac presiune pe punctele vamale pentru a introduce deșeuri în țară

Structuri de crimă organizată fac presiuni pe punctele vamale din România pentru a introduce cantităţi tot mai mari de deşeuri în ţară, în condiţiile în care în Europa s-au epuizat capacităţile de stocare a gunoaielor şi China nu mai este o poartă deschisă în acest sens, a declarat astăzi, la Craiova, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu.

Garda de Mediu a amendat primăriile din Capitală cu aproape 2 milioane de lei

Garda de Mediu a amendat toate primăriile din Capitală pentru poluarea din București. Din 2020, comisarii au verificat calitatea aerului și moduL de gestionarea a deşeurilor. Sancțiunile, de aproape două milioane de lei, nu li se impută însă celor care nu au luat măsuri pentru reducerea poluării sau pentru ridicarea la timp a gunoiului de pe străzi.

MEHEDINȚI | Legea compostului, imposibil de aplicat. Tehnologia există, dar prețul de cost pentru ridicarea gunoiului ar fi prea mare pentru a fi suportat de populație

Avem o lege a compostului, dar întrebarea este cum procedăm ca să o și aplicăm? România este departe de a reuși să întrunească obligațiile pentru a colecta selectiv deșeurile menajere față de cele din sticlă, pet sau metal, dar mai ales de a colecta frunzele și resturile vegetale din gospodării.

Românii produc cele mai puţine deşeuri municipale din Uniunea Europeană

O persoană din Uniunea Europeană a produs, în medie, o cantitate de 502 kilograme de deşeuri municipale în 2019, cele mai bune performanţe la acest capitol fiind înregistrate de România, cu 280 kilograme de deşeuri municipale/locuitor, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Criză a deșeurilor fără precedent şi fără soluţie în Maramureș

În tot județul Maramureș nu mai există nici o groapă de gunoi funcţională. Cele vechi au fost închise rând pe rând, iar depozitul ecologic care trebuia deschis din vara trecută nu este gata. O soluție de avarie ar fi fost deschiderea unei gropi de gunoi la Şomcuţa Mare. Autorităţile locale și-au dat iniţial acordul, dar localnicii au protestat și acceptul a fost retras

Sancțiuni mai dure pentru cei care depozitează ilegal deșeuri în Capitală

Sancțiuni mai dure pentru cei care depozitează ilegal deşeuri în Bucureşti. Amenzile vor ajunge şi la 40 de mii de lei, iar cei prinşi în flagrant pot rămâne şi fără vehiculul cu care transportă gunoiul. Măsurile anunţate de ministrul Mediului intră în vigoare de la 1 februarie, când echipe mixte de control vor împânzi fiecare sector al Capitalei.

Un râu de gunoaie a ajuns până în Dunăre. Tonele de deșeuri sunt acum în apropierea orașului Orşova

Râul Cerna este din nou poluat masiv în județul Mehedinți. Ploile torențiale din ultimele zile au provocat creşteri ale debitului şi nivelului apei. Cantități imense de deșeuri au fost luate de viituri de pe maluri şi cărate de râu până în Dunăre. Sunt locuri în care deşeurile, în special sticle din plastic, au format insule de gunoaie. Ca de fiecare dată, autoritățile se angajează să curețe răul, dar problema rămâne. Oamenii nu sunt în niciun fel împiedicați să arunce gunoaie pe malul apei.

Bihor gunoaie în drum

În Bihor, ecologizarea judeţului a devenit o prioritate majoră. Oficialii locali şi-au propus ca în doi ani să desfiinţeze toate gropile de gunoi clandetine de pe marginea drumurilor, dar şi din alte zone publice. Pentru asta, în zona rurală, vor fi înfiinţate platforme de colectare a deşeurilor. Ținta este ca în 2022 Bihorul să fie unul dintre cele mai curate judeţe din ţară.

Ultima Oră

Cele mai citite