Greva generală de la metrou se suspendă. Sindicaliștii acordă un răgaz noii conduceri a Ministerului Transporturilor

Conflictul politic la nivel înalt, fie și indirect, a pus frână dorinței angajaților de la metrou să facă grevă. Programat pentru mâine, protestul a fost amânat, pentru că sindicaliștii de le metrou doreau să discute cu noul ministru de la Transporturi, Lia Olguța Vasilescu. Deocamdată decizia rămâne la vechiul ministru, Lucian Șova. Între timp și Tribunalul București a decis că încetarea lucrului este ilegală. În tot acest conflict de muncă, pe lângă salarii, sunt în joc și veniturile de milioane de lei ale sindicatelor, obținute din închirierea spațiilor comerciale din subteran.

Ion Rădoi: Dacă negocierile privind noul Contract Colectiv de Muncă de la metrou eşuează, declanşăm greva generală în 10 - 15 noiembrie

Prevederile Contractului Colectiv de Muncă (CCM) actual expiră pe data de 27 octombrie, iar dacă negocierile care vor continua şi astăzi vor eşua vom declanşa greva generală, undeva pe 10 - 15 noiembrie, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Ion Rădoi, preşedintele Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM).

CNSLR Frăţia pregăteşte o grevă generală în economie

CNSLR Frăţia, care reprezintă peste jumatate de milion de salariaţi, pregăteşte greva generală în economie. Confederaţia e îngrijorată că salariile vor scădea din 2018, după ce plata contribuţiilor sociale va fi transferată de la angajatori la angajaţi.

Liderul Sanitas, Leonard Bărăscu: Nu va pierde nimeni la veniturile de la 1 ianuarie. În niciun caz nu vom intra în grevă

Greva generală din sistemul sanitar e sub semnul întrebării. Liderii federaţiei Sanitas, care s-au întrunit pentru a lua o decizie, s-au declarat mulţumiţi de promisiunile obţinute. Premierul Mihai Tudose, ministrul Sănătăţii Florian Bodog şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au mers la şedinţa Sanitas să le prezinte intenţiile. Conducerea celei mai mari federaţii sindicale din Sănătate consideră că nu e cazul să declanşeze greva

Angajații din Sănătate au ieșit în stradă. Ei sunt nemulțumiți de legea salarizării și de transferarea contribuțiilor în sarcina angajaților

În jur de opt mii de asistente, infirmiere şi brancardieri au protestat joi în faţa Guvernului, nemulţumiţi de plata integrală a contribuţiilor sociale de către angajaţi. Astfel, ar fi anulate majorările salariale promise la 1 ianuarie. În plus, salariaţii nu vor mai primi tichete de masă, iar sporurile vor fi diminuate. Guvernanţii au promis că veniturile nu vor săcadea, dar nu au propus nicio soluţie concretă.

Grevă generală la Garda Națională de Mediu

Personalul Gărzii Naţionale de Mediu a intrat, miercuri, în greva generală pe termen nelimitat. Angajaţii sunt nemulţumiţi de inechităţile salariale care există în domeniul protecţiei mediului. Sindicaliştii susţin că nu au mai beneficiat de o creştere salarială din 2009.

Ultima Oră

Cele mai citite