Greta Thunberg
„Mi-ați furat visele și copilăria!” a fost mesajul transmis liderilor lumii de adolescenta suedeză Greta Thunberg. Tânăra activistă a vorbit la un summit pentru climă organizat la ONU. Acolo a dat cu ochii și de președintele Trump care a poposit câteva minute în sală și a avut un mesaj la adresa tinerei pe care mulți l-au considerat sarcastic.
Greta Thunberg a condamnat inerția liderilor mondiali în privința combaterii schimbărilor climatice: "Ne dezamăgiți, dar tinerii încep să înțeleagă trădarea voastră!"
Greta Thunberg, o tânără de 16 ani care a inspirat ample proteste globale pe tema protecției mediului, a acuzat liderii mondiali că au "trădat" tinerii prin inerția lor privind criza climatică, în contextul în care summitul ONU privind clima s-a încheiat fără prea multe rezultate concrete, scrie Mediafax.
Puterea tinerilor de a schimba fața lumii. Greta Thunberg a vorbit la summitul ONU al tinerilor
Summitul liderilor ONU privind schimbările climatice nu va mai fi o simplă întâlnire. Șefii de stat și de guvern care participă la această reuniune se află acum sub presiunea colosală a milioanelor de oameni care au cerut vineri, din stradă, fapte și nu vorbe. Inițiatoarea protestului, suedeza Greta Thunberg, invitată la ONU, a vorbit despre puterea tinerilor de a schimba fața lumii.
Planeta a intrat în grevă! Milioane de oameni le cer liderilor politici să acționeze pentru a opri dezastrul
Planeta a intrat în grevă. Schimbările climatice cu efecte devastatoare au scos vineri în stradă milioane de oameni, majoritatea copii și tineri. România s-a raliat acestui protest planetar. Este cea mai mare mișcare din istoria omenirii pentru climă, inițiată acum un an de o adolescentă suedeză. Vineri, Greta Thunberg se află la New York, unde conduce un marș până la sediul Națiunilor Unite, unde sâmbătă are loc reuniunea la vârf a liderilor mondiali pe tema schimbărilor climatice.
Greta Thunberg a ajuns la New York, după ce a traversat Atlanticul într-un iaht cu zero emisii poluante
Activista pentru mediu, Greta Thunberg, a ajuns la New York, după ce a traversat Atlanticul într-un iaht cu zero emisii poluante. Adolescenta suedeză va participa la summitul pentru climă organizat de ONU pe 23 septembrie.

Greta Thunberg străbate Oceanul Atlantic într-o barcă cu pânze. Activista pentru mediu, în vârstă de 16 ani, va participa la o dezbatere ONU privind schimbările climatice, la New York
Celebra activistă de mediu Greta Thunberg, suedeza care la 16 ani a creat o adevărată revoluție la nivel mondial, a plecat în călătoria vieții sale. Străbate Oceanul Atlantic pe o barcă cu pânze, pentru a evita poluarea provocată de un zbor cu avionul. Și se îndreaptă spre New York, unde va participa la o dezbatere a Națiunilor Unite privind schimbările climatice.
Pericolele încălzirii globale. Activista suedeză pentru mediu Greta Thunberg a divizat clasa politică franceză
Tânăra militantă ecologistă suedeză, Greta Thunberg, devenită peste noapte imaginea activismului împotriva încălzirii globale, a ajuns la Paris ca să le spună adulților că nu au grijă de planetă. Discursul său a fost boicotat de o parte dintre deputații francezi, iar vizita sa a fost îndelung comentată și criticată.

Activista suedeză pentru mediu Greta Thunberg, în vârstă de 16 ani, a fost nominalizată la premiul Nobel pentru Pace
Greta Thunberg, eleva suedeză care a inspirat o mișcare internațională de luptă împotriva schimbărilor climatice a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. Propunerea a venit din partea mai multor parlamentari norvegieni.

Dacă e joi, în Belgia nu se fac ore și se iese la protest. Tinerii cer măsuri pentru protecția mediului și stoparea încălzirii globale
De la începutul anului, în fiecare a patra zi a săptămânii, elevii din Belgia nu merg la cursuri, ci demonstrează și cer acțiuni concrete pentru stoparea încălzirii planetei.