grâu
Decizia Comisiei Europene de a permite importul produselor agroalimentare pe teritoriul statelor vecine cu Ucraina nemulțumește profund fermierii români, care cer guvernului să interzică în mod unilateral mai multe produse ucrainene. Asociațiile agricole urmează să definitiveze lista produselor până luni, aceeași zi în care guvernul urmează să decidă cum va acționa în privința eliminării restricțiilor. Dacă fermierii cer protejarea intereselor economice naționale, unii experți fac apel la solidaritate cu țara aflată în război.
Bloomberg: Uniunea Europeană ar putea subvenționa transportul cerealelor exportate de Ucraina
Comisia Europeană ''analizează cu atenţie'' subvenţionarea transportării cerealelor ucrainene prin statele membre UE, după ce câteva ţări au interzis importurile, a anunţat sâmbătă postul public de radio din Polonia, fără a preciza sursa informaţiei, transmite Bloomberg.
India ar putea importa grâu ieftin din Rusia pentru a stopa creşterea preţurilor
India este în negocieri cu Rusia pentru a importa grâu la preţ redus, în contextul majorării cotaţiilor pe plan mondial şi al inflaţiei ridicate din statul asiatic, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Atacuri asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Mai multe silozuri de grâne şi depozite au fost avariate la Reni. Imagini surprinse de membrii echipajului unei nave româneşti. Reacția autorităților de la București
Portul ucrainean Reni, de la Dunăre, a fost ţinta unui nou val de drone lansate de ruşi, în noaptea de marți spre miercuri. Atacurile au avut loc și în zona portului Ismail, susţin autoritățile române, care condamnă aceste acțiuni ale Federației Ruse. Mai multe silozuri și hambare au fost distruse. Șeful biroului președintelui Ucrainei a explicat că incendiile au fost stinse rapid și nimeni nu a fost rănit.
Seceta a compromis culturi întregi de cereale, ceea ce va mări prețul produselor finite din magazine
Seceta din sudul ţării a pus la pământ hectare întregi de culturi de cereale, în timp ce ploile abundente din vest au scăzut calitatea produselor. Agricultorii spun că anul acesta nu îşi vor scoate nici măcar investiţiile, iar asta va face ca, la rafturi, alimentele să fie tot mai scumpe.
Grâul a ajuns la cel mai mare preț din ultimele 5 luni pe piețele internaționale
Cotaţiile futures la grâu la Bursa de la Chicago au urcat marţi la cea mai ridicată valoare din ultimele 5 luni, după ce atacarea de către Rusia a porturilor şi infrastructurilor pentru cereale din Ucraina a dat naştere la îngrijorări cu privire la securitatea alimentară mondială pe termen lung, transmite Reuters.
Kievul cere securizarea internațională a culoarelor din Marea Neagră, care ar urma să fie folosite pentru exporturile de cereale. România rămâne angajată în a ajuta Ucraina
Deși, încă nu a formulat o cerere oficială pentru utilizarea porturilor românești de la Marea Neagră, Kievul contează pe sustinerea țării noastre pentru reluarea exporturilor. Guvernul de la București a anunțat că rămânem angajați în a ajuta Ucraina. Kievul cere ca vasele cu grâne, care ar urma să părăsească porturile ucrainene, după stabilirea unor culoare sigure, să fie escortate de nave internaţionale.
Cotaţia grâului creşte, după ce Kremlinul a anunţat încetarea acordului de export al cerealelor prin Marea Neagră
Cotaţia grâului a crescut semnificativ luni, după ce Rusia a anunţat că nu mai participă la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, au informat traderii, transmite Reuters.
Ucraina începe recoltarea cerealelor din acest an
Fermierii din Odesa, zona sudică a Ucrainei, au început recoltarea cerealelor din acest an, cu treieratul orzului, au anunţat autorităţile locale, transmite Reuters.

