Actorul Liev Schreiber gătește pentru refugiații ucraineni în Polonia, în apropiere de graniță. "Se poartă un război pentru a șterge un popor și o națiune"
"Borș pentru 1.500 de oameni", a anunțat faimosul actor Liev Schreiber, în prima zi petrecută la Przemyśl, al doilea cel mai vechi oraș din Polonia, situat în sud, la granița cu Ucraina. "Se poartă un război necruțător pentru a stinge libertatea, pentru a șterge un popor și o națiune", a subliniat joi actorul, la câteva zile de la începutul acțiunii sale. Efortul zecilor de ore de muncă pentru ajutarea refugiaților se citește pe chipul artistului, care face constant apel la strângerea de fonduri pentru cei nevoiți să fugă din calea invaziei.
15 aprilie 2022, 18:14