Germania
Pungile de plastic de unică folosinţă ar putea fi interzise total în Germania de anul viitor. Cel puţin aceasta e dorinţa ministrului Mediului, care a înaintat un proiect de lege în acest sens.
Trotinetele electrice sunt mai periculoase decât bicicletele
Trotinetele electrice sunt mai periculoase decât bicicletele!
Germania. Câștiguri electorale semnificative pentru Extrema Dreaptă
Extrema dreaptă își continuă ascensiunea politică în Germania. Partidul Alternativa pentru Germania a obținut câștiguri electorale semnificative în alegerile desfășurate ieri în două landuri din estul țării.
Germania a repatriat pentru prima data, din nordul Siriei, copii ai căror părinți au fost membri ai grupării Stat Islamic
Patru copii germani, ai căror părinti au fost membri ai grupării Stat Islamic, au fost repatriați din nordul Siriei, iar autoritățile au avut mare grijă să le protejeze identitatea. Trei dintre micuți sunt orfani. Este pentru prima dată când Germania ia o asemenea decizie.
CSM Bucureşti a obţinut prima victorie din cadrul turneului feminin de handbal Wittlicher Cup, Germania
CSM Bucureşti a câştigat la limită, cu 21-20 (7-9), primul său meci din cadrul turneului feminin de handbal Wittlicher Cup, sâmbătă, cu formaţia germană Buxtehuder SV. Meciul tigroaicelor cu o altă echipă germană, Bayer 04 Leverkusen, s-a terminat la egalitate, 21-21 (9-7 la pauză).
Klaus Iohannis: Tricolori, ați făcut o țară întreagă mândră de voi
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că membrii Naţionalei de fotbal Under-21 au făcut "o ţară întreagă mândră" de ei, având "un parcurs excepţional" la Campionatul European.
Mesaj de susținere din Germania pentru fotbaliștii români! Echipajul navei-școală "Mircea": "Cu toții suntem mândri să reprezentăm România - noi de pe mare și voi de pe gazon! Hai România!"
Un mesaj de susținere a fotbaliștilor români vine și din... Germania. În portul Hamburg a ajuns, de câteva zile, nava școală "Mircea", într-un voiaj istoric spre șantierul unde a fost construită.
Euro 2019. Rezumatele partidelor de miercuri: Danemarca – Austria 3-1, Germania – Serbia 6-1
Game set şi meci pentru Germania în partida cu Serbia. Cu Waldschmidt autor al unui hattrick, germanii au învins Serbia cu 6-1 şi sunt ca şi calificaţi în semifinalele Campionatului European de tineret. În celălalt meci al grupei, Danemarca a câştigat în faţa Austriei, 3-1.
Furtuni cu grindină, fulgere și ploi violente în Germania
Au fost ruperi de nori în Germania, furtuni teribile cu grindină, fulgere și ploi violente. În Bavaria a căzut grindină de mărimea mingiilor de tenis. Au fost răniți șapte oameni. Au fost distruse mașini și acoperișuri, localnicii spun că nu au mai văzut așa ceva niciodată.

