Va fi nevoie de cel puţin trei ani înainte ca piaţa muncii din Germania să se redreseze în urma efectelor negative ale pandemiei de coronavirus (COVID-19), a declarat pentru DPA Detlef Scheele, şeful Oficiului Federal pentru Muncă (BA).
În decurs de opt ani, aproape toate vehiculele, inclusiv camioanele, autoutilitarele și mașinile, ar trebui să plătească taxe de autostradă, conform proiectului de directivă UE privind taxele.
28 de români care lucrează la o fermă din vestul Angliei au fost testaţi pozitiv la SARS-Cov-2, ridicând la 58 numărul persoanelor infectate. Veşti proaste vin şi de la o fermă din Germania, unde 19 muncitori din 300 sunt infectaţi. Câţiva dintre culegătorii de aici au contactat redacţia Ştirilor TVR pentru a povesti că persoanele infectate, deşi cazate în containere separate, împart totuşi grupul sanitar cu ceilalţi muncitori.
Aproape 400 de militari din Bundeswehr - armata Germaniei - au fost infectaţi cu coronavirus, afirmă marţi grupul media Funke, preluat de dpa. Doar şapte din cele 396 de cazuri sunt încă active.
Procuratura din oraşul german Bielefeld a anunţat vineri declanşarea unei anchete împotriva conducerii companiei Tönnies, deţinătoarea unui abator şi a unei fabrici de ambalare a cărnii unde s-au infectat cu coronavirus circa 1400 de angajaţi, informează dpa.
Bărbatul care a dezarmat patru poliţişti germani, la sfârşitul săptămânii trecute, şi a fugit apoi în Pădurea Neagră a fost prins vineri, au anunţat forțele de ordine, citate de dpa.
Un individ singuratic a pus pe jar toată Germania; El a reușit să dezarmeze patru polițiști și s-a ascuns în zona Pădurea Neagră. De duminică, mii de forțe de poliție îl caută cu disperare. Oamenii se tem să mai iasă din casă ori să-și scoată copiii în parc.
În jur de 50.000 de operaţii pentru tratarea cancerului nu au putut fi efectuate în Germania în timpul pandemiei de coronavirus până la jumătatea lui iunie, a declarat luni şeful Organizaţiei germane de ajutorare pentru bolnavii de cancer, relatează DPA.
Germania poate preveni un al doilea val de cazuri de infectare cu noul coronavirus în toamnă dacă oamenii rămân vigilenţi, în special în perioada sezonului de concedii estivale, a declarat luni ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, adăugând că "ameninţarea este reală", relatează Reuters şi AFP.