11 persoane luate ostatice într-o farmacie din orașul german Karlsruhe au fost eliberate după ce forțele speciale au luat cu asalt clădirea. Atacatorul, un tânăr de 20 de ani cu antecedente, a fost reținut

Poliţia din Karlsruhe a anunţat vineri seara târziu încheierea operaţiunii pentru eliberarea persoanelor sechestrate într-o farmacie din centrul acestui oraş din sud-vestul Germaniei. Forţele speciale au luat cu asalt clădirea, unde 11 persoane au fost ţinute captive timp de aproximativ cinci ore, relatează sâmbătă agenția DPA, preluată de Agerpres.

Autorităţile din Germania au identificat, în cooperare cu Europol şi FBI, responsabili-cheie ai unei reţele internaţionale de hackeri asociaţi cu Rusia

Autorităţile germane au anunţat luni că au identificat responsabili-cheie ai unei reţele internaţionale de hackeri asociaţi cu Rusia şi bănuiţi că au vizat peste 600 de instituţii din întreaga lume, relatează AFP. La investigaţie participă atât FBI-ul american, cât şi agenţia europeană de poliţie Europol.

Rusia a început să pompeze petrol din Kazahstan spre Germania

Transneft, compania care deţine monopolul asupra conductelor petroliere din Rusia, a anunţat luni că a început să pompeze petrol din Kazahstan spre Germania via Polonia, prin conducta Drujba, în timp ce, în paralel, a oprit livrările de petrol rusesc spre Polonia, informează Reuters citând agenţiile de presă ruseşti.

Ultima Oră

Cele mai citite