O întrebare pentru Angela Merkel: "Politica voastră rusă, Nord Stream 2, drumurile desfundate, politica climatică. Ce fel de Germanie ne-ai lăsat?"

Pe 8 decembrie 2021, Angela Merkel părăsea puterea, cu popularitatea la apogeu. Un an mai târziu, steaua fostului cancelar german, considerată acum prea îngăduitoare cu Rusia lui Putin, a pălit, comentează AFP. "Politica voastră rusă, (conducta de gaz germano-rusă) Nord Stream 2, drumurile desfundate, politica climatică. Ce fel de Germanie ne-ai lăsat?", critică Bild, cel mai citit cotidian din Germania.

Angela Merkel afirmă că a încercat în zadar să-și convingă partenerii europeni să discute cu Putin. "De ce nu intervii? Hai, spune ceva! Unul mi-a spus: Este prea mult pentru mine. Altul: Asta trebuie să o facă ăia mari''

Fostul cancelar german Angela Merkel a dezvăluit că, spre finalul ultimului său mandat, a încercat să-şi convingă partenerii europeni asupra necesităţii de a găsi un format adecvat pentru a discuta cu preşedintele rus Vladimir Putin despre Ucraina, dar şi-a dat seama că nu avea sorţi de izbândă, întrucât la acel moment nu mai avea influenţă.

Vizita lui Scholz în China. Cancelarul german cere Beijingului să-şi utilizeze ''influenţa'' asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina | China confirmă achiziţionarea a 140 de aeronave Airbus

Cancelarul german Olaf Scholz se află într-o vizită în China. El a declarat, vineri, că i-a cerut preşedintelui chinez Xi Jinping să facă uz de "influenţa sa" asupra Rusiei cu scopul ca aceasta să pună capăt "războiului său de agresiune" împotriva Ucrainei.

Cancelarul Germaniei începe o vizită controversată în China. În presă au apărut informații potrivit cărora portul Hamburg ar urma să fie vândut Beijingului

Cancelarul german Olaf Scholz începe o vizită de doar 24 de ore în China, împreună cu o delegație de oameni de afaceri. Vizita este contestată de presa germană, dar și de unii parteneri din coaliția guvernamentală de la Berlin. Relația economică a Germaniei cu Rusia, de care s-a desprins, recent, cu sacrificii, i-a determinat pe mulți politicieni și ziariști germani să reconsidere relația Berlinului cu China. Sunt și unele controverse, mai ales că în presă au apărut informații potrivit cărora portul Hamburg ar urma să fie vândut Beijingului.

Pregătiri în Europa pentru vremea rece a raționalizărilor. Recomandări în Italia - calorifere închise o oră/zi înseamnă 180 euro/an. Spania pune la bătaie capacitatea uriașă de stocare a gazului lichefiat

Nimeni nu trebuie să înghețe, dar germanii trebuie să își schimbe comportamentul în privința energiei. Declarația a fost făcută de ministrul german al Economiei, în contextul în care Europa se confruntă cu spectrul raționalizărilor de gaz și curent. Soarta livrărilor de gaze din Rusia către Europa e incertă, după ce, luni, rușii au oprit conducta Nord Stream 1 pentru lucrări de mentenanţă. În aceste condiții, toată Europa încearcă să ia măsuri pentru a economisi resursele și pentru a-și umple depozitele de gaz.

Industria germană își reduce drastic consumul de gaze după intrarea în revizie a conductei Nord Stream 1. "Lucrările se termină în 10 zile, mai devreme sau mai târziu? Din păcate, noi trebuie să așteptăm și să vedem"

Rusia a întrerupt livrările de gaze prin Nord Stream 1 spre Germania, pentru lucrări de mentenanță. Prin gazoduct sunt pompate gaze pentru mai multe țări occidentale. Oficiali germani se tem însă că livrările nu se vor relua după perioada estimată pentru revizie și se aşteaptă la o iarnă complicată. Kremlinul a respins speculațiile, apreciind că nu se inventează reparații. Și Franța pregătește strategii de criză față de o eventuală oprire a aprovizionării cu gaz rusesc.

Cum ne afectează întreruperea livrărilor de gaze prin Nord Stream 1: prețurile vor crește, stocurile se vor goli. Expert: Dacă importurile vor lipsi, vor fi necesare măsuri de raționalizare pentru agenții economici

Rusia a întrerupt timp de 10 zile livrările de gaze prin Nord Stream 1 spre Germania, pentru lucrări de mentenanţă. Autorităţile din Germania sunt însă pregătite pentru scenariul în care aprovizionarea nu va fi reluată. Este o situaţie care ne afectează şi pe noi, deoarece preţurile vor creşte, iar stocurile de gaze se vor goli cu rapiditate.

Germania se pregătește de o reducere drastică a livrărilor de gaze din Rusia chiar de luni. Conducta Nord Stream 1 intră în revizie. Și Franța se așteaptă la probleme în economie din cauza livrărilor de gaz rusesc

De luni, conducta Nord Stream 1 intră în lucrările anuale de întreținere pentru 10 zile, perioadă în care fluxul de gaz dinspre Rusia spre Germania va scădea. Berlinul se teme însă că livrările nu se vor mai relua și se aşteaptă la o iarnă dificilă.

Galeotti: Nu cred că Putin vrea România. O influență, da. Moldova a fost neglijată în mod ruşinos, mult prea mult, de NATO, de UE, de Occident. Toţi şi-au spus 'Să nu-l provocăm prea tare' pe Putin. Acum văd că e gol

"În lumea rusă există şi voci, precum cele ale unor preoţi sau ale unor politicieni, care spun: 'Ţările baltice vor fi nevoite să ni se alăture. Moldova va veni iar acasă'. Ce e asta? E un fel de reacţie la eşec. E chiar interesant. Cu cât prestaţia Rusiei e mai slabă, cu atât mai ambiţioasă şi mai agresivă e retorica sa", a declarat luni seară expertul britanic în politica și securitatea Rusiei Mark Galeotti, invitatul lui Cătălin Ștefănescu în emisiunea "Dincolo de alb și negru". Potrivit lui Galeotti, Putin își dorește Ucraina pentru că nu crede că Ucraina este o ţară "adevărată". "În schimb Estonia, România etc. sunt, pentru el, ţări separate. I-ar plăcea ca Rusia să-şi exercite influenţa asupra lor? Fireşte. Dar i-ar plăcea să-şi exercite influenţa şi asupra Belgiei sau Boliviei, de exemplu, dacă ar putea", a explicat Galeotti.

Ultima Oră

Cele mai citite