Bulgaria este un stat suveran şi noi am făcut de mult alegerea de a deveni membri NATO, a afirmat, vineri, premierul bulgar. Declarația lui Kiril Petkov vine după ce Rusia a cerut, vineri, retragerea trupelor străine ale NATO din două state membre, Bulgaria şi România, în cadrul tratatului pe care îl solicită pentru dezescaladarea crizei ucrainene, relatează BTA şi Novinite, citate de Agerpres.
Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) respinge declaraţiile Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse privind prezenţa militară aliată pe Flancul Estic al NATO, pe care le consideră "inoportune şi lipsite de orice fundament".
Garanțiile de securitate pe care Rusia le cere Occidentului includ prevederi care cer forțelor NATO să părăsească România și Bulgaria, a anunțat vineri Ministerul Rus de Externe. Autorităţile române dar şi cele americane consideră inacceptabile aceste solicitări.