K.Iohannis: PSD votează legi cu dedicație pentru Dragnea. Voi folosi prerogativele constituționale pentru îmbunătățirea Codului de Procedură

Președintele Klaus Iohannis a catalogat modificarea Codului de Procedură Penală de aseară drept "lege cu dedicație pentru Dragnea", votată de PSD. "Dacă citim aceste modificări la Codul de Procedură Penală, multe sunt făcute cu dedicație, altele sunt făcute clar pentru a opri procurorii din investigație. Evident că voi folosi prerogativele constituționale pentru a solicita o îmbunătățire a acestui text. La momentul oportun o să scriu aceste chestiuni fie Curții Constituționale, fie Parlamentului".

K.Iohannis, despre nominalizarea lui G.Vlase la SIE: A fost o analiză atentă. A fost fix propunerea mea, n-am avut nicio discuție cu PSD

Președintele Klaus Iohannis a spus că nominalizarea PSD-istului Gabriel Vlase la conducerea Serviciului de Informații Externe a fost făcută după "o analiză atentă", "ținând cont de experiență, de pregătire", răspunzând astfel unei întrebări a presei după întâlnirea cu ambasadorii. "A fost fix propunerea mea, n-am avut nicio discuție cu PSD pe această temă", a spus președintele.

Schimbări radicale în Codul de Procedură Penală. Deputații au votat articole contestate de Opoziție și de magistrați

Un nou Cod de Procedură Penală, contestat inclusiv de magistrați și care se va aplica pentru prima dată retroactiv, a fost votat în mare viteză, de majoritatea PSD-ALDE-UDMR. Opoziția a reclamat că nu a avut timp să citească cele 300 de pagini ale raportului primit de la Comisia Iordache și că nu a existat o dezbatere reală. Camera Deputaților este decizională. Opoziția a anunțat că va contesta proiectul la Curtea Constituțională.

Codul de Procedură Penală a fost adoptat de Cameră. Opoziția reclamă că legea e în favoarea liderilor politici cu probleme penale

Din nou tensiuni în Parlament. La scurt timp după ce a devenit public raportul Comisiei de modificare a legilor justiției privind Codul de Procedura Penală, au și început dezbaterile în plenul Camerei Deputaților. Este un proiect controversat, iar Opoziția reclamă că nu a avut timp să citească cele 300 de pagini pentru a putea vota. Urmărește subiectul Andreea Dumitrescu.

Ultima Oră

Cele mai citite