România are aproape o mie de militari care pot fi dislocaţi rapid în misiuni dacă NATO sau UE vor cere acest lucru. Pe de altă parte, sunt 1.600 de militari români care au acum misiuni în afara ţării. Datele apar într-o informare oficială, pe care preşedintele Klaus Iohannis a trimis-o Parlamentului.
Preşedintele Klaus Iohannis, premierul, ministrul Apărării din România şi cel din Franţa au vizitat astăzi baza militară Mihail Kogălniceanu că să le ureze bun venit celor peste o sută de militari francezi care au venit în România să securizeze flancul estic. Ei s-au alăturat militarilor italieni, germani, americani şi olandezi cu care armata României are deja exerciţii şi misiuni comune. Americanii au anunţat astăzi, în premieră, un exerciţiu spectaculos cu trageri reale pe care îl vor face împreună cu militarii români zilelele următoare.