Criză a deșeurilor fără precedent şi fără soluţie în Maramureș

În tot județul Maramureș nu mai există nici o groapă de gunoi funcţională. Cele vechi au fost închise rând pe rând, iar depozitul ecologic care trebuia deschis din vara trecută nu este gata. O soluție de avarie ar fi fost deschiderea unei gropi de gunoi la Şomcuţa Mare. Autorităţile locale și-au dat iniţial acordul, dar localnicii au protestat și acceptul a fost retras

Fonduri europene pentru termoficarea urbană la Râmnicu Vâlcea

17 milioane de euro vor fi investite pentru reabilitarea mai multor tronsoane din reţeaua de termoficare a municipiului Râmnicu Vâlcea. Trei contracte de proiectare şi execuţie a lucrărilor au fost semnate în acest sens de preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea. Banii au fost accesaţi de la Uniunea Europeană.

Preşedintele Klaus Iohannis: Deocamdată, situația nu ne duce cu gândul la o carantină sau la un 'lockdown'. Cred că anul acesta ne vom întoarce la ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului - în și cu familia

"Eu nu cred că în acest an sărbătorile de iarnă vor fi ca în alți ani", a declarat miercuri seară președintele Klaus Iohannis, în conferința săptămânală de presă susținută la Palatul Cotroceni. "Cu siguranță vor fi restricții în vigoare, cu siguranță se va putea călători în mult mai puține locuri. (…) Cred că anul acesta ne vom întoarce la ce înseamnă sărbătoarea Crăciunului - în și cu familia", a subliniat șeful statului, care a precizat că sunt discuții periodice cu liderii europeni despre măsurile de la granițe. În ceea ce privește posibilitatea unei restricționări a circulației pe timp de noapte în țara noastră, Klaus Iohannis a subliniat că, în opinia sa, nu circulația pe timp de noapte favorizează răspândirea pandemiei, ci petrecerile pe timp de noapte.

Licitațiile blocate ne lasă fără trenuri noi. Vechimea medie a parcului de locomotive și vagoane depășește 30 de ani

România are la dispoziţie sute de milioane de euro, bani europeni, pentru achiziția unor trenuri noi. Autoritățile ar fi trebuit să cumpere deja cel puțin 60 de garnituri moderne. Dar achizițiile s-au blocat în contestații și acum riscă să piardă finanțarea. Ultima licitație pentru achiziția a 20 de trenuri noi a fost anulată, din nou. In tot acest timp, călătorii sunt nevoiți să circule în vagoane uzate, unele, vechi de zeci de ani.

BNR: Corecţia deficitului bugetar nu poate şi nu trebuie să fie brutală

Marea provocare macroeconomică a României, începând cu 2021, este corecţia deficitului bugetar, a dezechilibrului macroeconomic, în condiţiile în care este îndoielnic că pieţele internaţionale vor accepta deficite mari ani în şir, se arată într-un raport trimestrial al BNR.

Ultima Oră

Cele mai citite