Cei 473 militanţi ai flotilei pentru Gaza reţinuţi, transferaţi într-o închisoare din Israel, urmând să fie deportaţi

Un total de 473 de membri ai echipajului flotilei Global Sumud, reţinuţi de autorităţile israeliene în timp ce navigau pe Marea Mediterană pentru a duce ajutoare în Fâşia Gaza, au fost transferaţi la închisoarea Saharonim din deşertul Negev, în sudul Israelului, transmite BBC. Activista de mediu a înregistrat un mesaj înainte să fie reţinută, care a fost difuzat după ce forțele israeliene au interceptat flotila Global Sumud.

Flotila Sumud îşi continuă călătoria umanitară spre Gaza în pofida interceptărilor israeliene. Reacţii internaţionale

Flotila Global Sumud, decimată de interceptările mai multor ambarcaţiuni de către Israel, îşi continuă joi călătoria pentru a aduce ajutoare umanitare în Fâşia Gaza, în timp ce guvernele din întreaga lume urmăresc îndeaproape misiunea, proteste împotriva intervenţiei israeliene au avut deja loc, iar altele sunt convocate joi şi vineri în mai multe oraşe, transmit EFE şi AFP.

Ultima Oră

Cele mai citite