Oana Țoiu: Tratamentul abuziv aplicat echipajelor Flotilei Global Sumud este inacceptabil

Oana Țoiu, ministrul de Externe/Foto: Profimedia Images
20 May 2026, 20:48 (actualizat 20 May 2026, 20:54)

Oana Țoiu a condamnat public modul în care au fost tratați protestatarii și membrii Flotilei Global Sumud, acuzând un comportament „abuziv” și „umilitor” din partea ministrului israelian Itamar Ben-Gvir.

Într-o postare publicată online, șefa diplomației române a afirmat că demonstrația publică de ostilitate îndreptată împotriva protestatarilor este „inacceptabilă” și contravine principiilor fundamentale ale demnității umane.

„Tratamentul abuziv deliberat la care au fost supuși echipajele flotilei și protestatarii, printre care mulți cetățeni europeni, contravine cerințelor de demnitate umană”, a transmis Oana Țoiu.

Ministrul de Externe a cerut eliberarea imediată și în siguranță a membrilor flotilei, cu respectarea standardelor internaționale și a dreptului la asistență consulară.

„Solicităm eliberarea imediată și în siguranță a membrilor flotilei, în conformitate cu standardele internaționale aplicabile”, a mai transmis oficialul român.

Oana Țoiu și-a exprimat speranța ca incidentul să fie tratat „cu cea mai mare responsabilitate” și ca astfel de situații să nu se mai repete.

Flotila Globală Sumud, o misiune umanitară care încearcă să spargă blocada impusă de Israel asupra Gazei, a anunţat marţi că forţele israeliene au confiscat toate ambarcaţiunile din convoiul său de ajutor.

„Aşteptăm mai multe informaţii despre răpirea lor ilegală”, au transmis organizatorii într-o declaraţie pe Telegram, promiţând să-şi continue misiunea pentru Palestina şi îndemnând oamenii să „ceară trecere liberă” prin trimiterea de e-mailuri către miniştrii lor de externe.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite