PNL a depus sesizarea de neconstituționalitate privind numirea lui Florin Iordache în funcția de președinte al Consiliului legislativ

Liberalii au depus joi sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la hotărârea Parlamentului privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. În sesizarea semnată de liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, se arată că hotărârea Parlamentului încalcă principiul legalităţii.

PNL și USR se acuză reciproc de troc cu PSD în cazul alegerii lui Florin Iordache în fruntea Consiliului Legislativ

USR și PNL se acuză reciproc de susţinerea tacită, acordată în Parlament social-democratului Florin Iordache, pentru şefia Consiliului Legislativ. PremieruL Ludovic Orban afirmă că toţi liberalii l-au votat pe Augustin Zegrean şi crede că USR ar fi avut o înţelegere cu PSD. Preşedintele USR, Dan Barna, respinge categoric această acuzaţie. Oricum, şi unii şi alţii anunţă că vor contesta numirea lui Iordache la Curtea Constituţională.

Florin Iordache, de la “altă întrebare” la Consiliul Legislativ. Funcția de președinte nu are limită de mandat

Autorul nefastei ordonanțe 13, Florin Iordache, este noul președinte al Consiliului Legislativ. Fostul ministru al Justiției a fost propus și susținut de PSD și validat cu o largă majoritate de camerele reunite ale Parlamentului. Contracandidatul său, propus de PNL, fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a obținut doar 41 de voturi. Consiliul Legislativ este instituția care avizează toate proiectele care intră în dezbaterea Parlamentului, iar mandatul președintelui este nelimitat.

Partidele fac jocurile pentru alegerile parlamentare. Figuri marcante din PSD ar putea să nu mai prindă locuri pe liste

Partidele mai au la dispoziţie o săptămână şi jumătate să facă listele de candidaţi pentru parlamentare. Ludovic Orban este primul pe listă la Camera Deputaţilor pentru Bucureşti. La rândul lor, social-democraţii sunt în focurile negocierilor. Şefii nu mai vor candidaţi cu probleme de imagine. Potrivit unor surse, Viorica Dăncilă, Carmen Dan şi Florin Iordache ar fi pe lista neagră.

Completurile de trei judecători de la Înalta Curte, nelegal constituite - CCR a admis sesizarea lui Florin Iordache! Schimb de replici înţepătoare între Florin Iordache și Cristina Tarcea

Curtea Constituţională a României a admis sesizarea privind lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Sesizarea a fost făcută de Florin Iordache, în calitate de preşedinte delegat al Camerei Deputaţilor. Decizia a fost amânată de 5 ori până acum.

Ultima Oră

Cele mai citite