Papa Francisc și-a făcut apariția în mijlocul credincioșilor din Piața Sf. Petru, de Florii

Pentru catolici, cel mai important eveniment este slujba de la Vatican, pe care de obicei, o oficiază Papa Francisc. Anul acesta, ceremonia religioasă din Piața Sfântul Petru a fost ținută de un cardinal delegat de suveranul pontif. Pentru cei aflați în piața Vaticanului, cea mai mare bucurie a fost să-l vadă printre ei pe Papa, aflat încă în convalescență.

Papa Francisc la liturghia din Duminica Floriilor: În aceste condiţii istorice şi sociale, Dumnezeu ia crucea, Isus ia crucea şi făptuieşte împotriva răului. Diavolul profită de criză şi seamănă neîncredere, deznădejde şi discordie

Lumea catolică și protestantă a intrat în Săptămâna Mare, iar sărbătorile pascale sunt, ca și anul trecut, sub semnul restricțiilor impuse de pandemie. Papa Francisc a celebrat sfânta liturghie a Duminicii Floriilor în Basilica San Pietro aproape pustie. Doar 120 de pelerini au fost prezenți. Italia e în carantină până după Paști, iar Vaticanul a aplicat măsuri similare.

Ultima Oră

Cele mai citite