festival de film
Filmul islandez "Under The Tree" (n.r., "Copacul vrajbei noastre") a câștigat ediția din acest an a Festivalului Anonimul de la Sfântu Gheorghe și este proiectat acum în cinema-urile românești.
Cea de-a 15-a ediție a Festivalului Anonimul începe luni, la Sfântu Gheorghe, în Deltă. Filme în premieră și program special al regizorului kazah Emir Baigazin
Cea de-a 15-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL propune publicului filme prezentate în premieră în România, un program special dedicat regizorului Emir Baigazin, dezbateri, precum și o serie de concerte și DJ set-uri.
România, reprezentată la Festivalul de Film de la San Sebastian. “Filmul românesc creează tendințe și o formă de a trata temele sociale”
Filmul românesc va fi prezent şi în acest an la cel mai prestigios festival din Spania, care va fi în septembrie, la San Sebastian. Organizatorii au prezentat oficial noua ediţie, iar România se află printre ţările care vor avea cel puţin o producţie la acest concurs. Corespondentul nostru, Felix Damian, are detalii.
TIFF și-a desemnat laureații. Fanny Ardant a primit premiul pentru întreaga carieră: "Mi-ați dat lumină, căldură și mi-ați întins mâinile"
Emoţii şi surprize sâmbătă seară, la Gala Premiilor Festivalului Internaţional de Film Transilvania de la Cluj. Filmul "Moştenitoarele", în regia lui Marcelo Martinessi, şi-a adjudecat Trofeul Transilvania, alături de un cec în valoare de 15 mii de euro. La cea de-a 17-a ediție TIFF au participat peste 800 invitați, spectatori şi jurnalişti, iar câteva zeci de mii de oameni au urmărit, pe ecranele gigant din oraş, aparițiile starurilor pe covorul roşu.
Sosia lui Brad Pitt, "oaspetele nostru" la TIFF, ca ambasador al vinurilor de peste Prut
Actorul olandez Roland Huisman seamănă izbitor de mult cu starul american Brad Pitt. El este protagonistul scurtmetrajului "Fii oaspetele nostru", care promovează ospitalitatea basarabeană. Zilele acestea, sosia lui Brad Pitt este la TIFF.
Scandal la Cannes. Actrița Asia Argento, mesaj față de abuzurile sexuale din lumea filmului: Nu vă vom mai permite să scăpați!
La ceremonia decernării premiilor Festivalului de Film de la Cannes artista italiană Asia Argento, una dintre primele care a dezvăluit abuzurile sexuale din lumea filmului, a fost protagonista unui moment tensionat şi neobişnuit.
Laureaţii Festivalului de la Cannes: poveşti despre marginali, rasism şi iubire
Aseară s-a încheiat, la Cannes, a 71-a ediţie a celui mai important festival de film din lume. Juriul a ales câştigătorii, printre care se regăsesc poveşti despre marginali, rasism şi iubire în timpul Răboiului Rece. Mai multe despre laureaţii de la Cannes a relatat, chiar de pe Croazetă, criticul de film Eugenia Vodă.
Cannes 2018. Japonezul Hirokazu Kore-Eda a primit trofeul Palme d'Or pentru pelicula "Shoplifters"
Festivalul de Film de la Cannes a ajuns la final. Japonezul Hirokazu Kore-Eda a fost distins, sâmbătă seară, cu trofeul Palme d'Or 2018.
Festivalul Filmului Românesc la Istanbul a ajuns la cea de-a II-a ediție
Festivalul Filmului Românesc la Istanbul a ajuns la cea de-a doua ediții.

