fertilizare
În timp ce fermierii arădeni pierd sute de euro din cauza secetei, ţara vecină, Ungaria îşi irigă câmpurile cu apă din Mureş. Dacă la noi, în ultimii 30 de ani au fost distruse toate sistemele de irigaţii dincolo de graniţă, fermierii au sisteme ultra-performante, cu apă asigurată de la zeci de kilometrii distanţă. Agricultorii români s-au obişnuit să se uite spre cer, în speranţa unei ploi bune. Anul acesta, însă, au avut ghinion. În zona Nădlac nu s-a făcut nici un bob de grâu, iar fermierii au pierderi uriaşe.
Embrionii își pot repara celulele dacă medicii declanșează procesul timpuriu
Au anunțat geneticienii americani. Chiar dacă tenhica este abia în faza de laborator, într-o bună zi ar putea fi folosită pentru a trata diverse afecțiuni.
Mai întâi cariera, apoi o familie! Vârsta mamelor care sunt la prima naștere a crescut semnificativ
Tot mai multe femei se gândesc întâi la cariera, şi apoi să îşi întemeieze o familie. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în mediul urban vârsta mamelor care sunt la prima naştere este de 28,5 ani, în schimb în zona rurală aceasta este de 24,5 ani. Sunt însă şi femei care devin mame la vârsta la care, doamnele din generaţiile trecute, deveneau bunici.