Aleksei Navalnîi, din închisoare: Mobilizarea în Rusia va duce la o tragedie uriașă, războiul criminal se agravează şi se amplifică. Totul, pentru ca un singur om să-şi păstreze puterea şi să o prelungească

Mobilizarea militară parţială anunţată de preşedintele rus Vladimir Putin va duce la o "enormă tragedie", a denunţat miercuri cel mai important opozant al acestuia, Aleksei Navalnîi, aflat într-o închisoare de înaltă securitate, calificând ofensiva Rusiei în Ucraina un "război criminal eşuat", potrivit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Vladimir Putin ordonă mobilizare parţială în Rusia, în contextul invaziei în Ucraina. Guvernul rus urmează să anunțe ce categorii de cetățeni vor fi scutite de la mobilizare

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri mobilizarea parţială în Rusia. Putin a avertizat că Rusia va folosi toate mijloacele pe care le are la îndemână, adăugând că aceia care încearcă să utilizeze şantajul nuclear împotriva Rusiei vor descoperi că lucrurile se pot întoarce împotriva lor. „Nu blufez”, a spus el. Este pentru prima oară după al doilea război mondial când un lider rus anunță mobilizare, fie chiar și parțială. Occidentul vrea să distrugă Rusia, dar ne vom apară cu toate mijloacele necesare, a spus liderul de la Kremlin. Potrivit cifrelor anunțate de ministrul apărării, această mobilizare înseamnă cam 300 de mii de soldați.

Xi și Putin, doi vechi prieteni, fiecare cu dorința de a juca rol conducător, au convenit în privința unei noi ordini mondiale

Relaţia strânsă dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping a fost în centrul atenţiei la Summitul Organizaţiei de Cooperare Shanghai, ce are loc anul acesta în Uzbekistan. Cei doi lideri au avut un mesaj aproape comun, prin care contestă actuala ordine mondială. A fost prima ieşire din ţară a preşedintelui chinez, după izbucnirea pandemiei de COVID-19.

Ultima Oră

Cele mai citite