Proteste ale suveraniștilor în Capitală, față de Guvern și de legea privind combaterea extremismului. Ce e Legea Vexler

Manifestări ale suveraniștilor joi seara, în București. Câteva mii de oameni s-au adunat în Piața Universității, de unde au plecat în marș spre Piața Victoriei. Oamenii au scandat împotriva legii Vexler, privind combaterea extremismului, adoptată în decembrie de Parlament, dar și împotriva guvernului.

Percheziții la simpatizanţii lui Zelea Codreanu. Sunt vizați și cei care au trimis amenințări

Val de percheziţii şi în Capitală, precum şi în 5 judeţe, la simpatizanţi ai Mişcării Legionare şi la persoane care au incitat la violenţă, pe platformele sociale. Sunt vizaţi organizatori şi participanţi la comemorarea a 86 de ani de la moartea liderului mișcării legionare, Corneliu Zelea - Codreanu, ce a avut loc pe 30 noiembrie, la Tâncăbeşti. Dar şi persoane care au îndemnat, pe reţelele sociale, la acte de violenţă împotriva altora, pe motiv de etnie, orientare sexuală ori din cauza opțiunilor electorale.

Marcel Ciolacu, mesaj cu ocazia Zilei internaționale de luptă împotriva fascismului şi antisemitismului

„Evenimentele recente, respectiv atacurile teroriste asupra cetățenilor și teritoriului Statului Israel, ne demonstrează, din păcate, că lupta noastră împotriva acestor curente extremiste și deosebit de periculoase trebuie intensificată cu acțiuni și măsuri concrete, pentru a nu mai permite niciodată ca astfel de incidente să aibă loc” a transmis premierul Ciolacu cu ocazia Zilei internaționale de luptă împotriva fascismului şi antisemitismului, marcată astăzi.

Ultima Oră

Cele mai citite