Premierul Marii Britanii către parlamentarii conservatori: "Motivul pentru care avem succes cu vaccinul este datorită capitalismului, datorită lăcomiei, prieteni"

Capitalismul şi lăcomia i-au asigurat Marii Britanii succesul în ce priveşte vaccinarea populaţiei, le-a spus prim-ministrul Boris Johnson deputaţilor conservatori într-o reuniune privată, în care a lăudat companiile farmaceutice pentru dezvoltarea de vaccinuri într-un timp record, transmite agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Uniunea Europeană prelungește până la sfârșitul lunii iunie mecanismul de control al exporturilor de vaccinuri împotriva coronavirusului

Comisia Europeană a anunţat astăzi, într-un comunicat, că prelungeşte până la sfârşitul lunii iunie mecanismul său de control al exporturilor de vaccinuri împotriva COVID-19. Decizia a fost luată în contextul în care statele membre suportă în continuare întârzieri în livrarea dozelor de la AstraZeneca, informează France Presse, preluată de Agerpres.

Ultima Oră

Cele mai citite