evaluare naţională
Scandal uriaș, în Prahova, după proba la matematică a Evaluării Naționale. Mai mulți părinți contestă faptul că ștampila de control a fost aplicată peste unul dintre subiecte și a schimbat astfel datele problemei pe care elevii o aveau de rezolvat.
Evaluarea Naţională 2018. Subiectele și baremul la proba de Limba şi Literatura română
Zi plină de emoții pentru absolvenții claselor a VIII-a care au susținut proba la Limba și literatura română. Genul epic, noţiuni de gramatică şi o naraţiune despre o întâmplare petrecută într-o cetate s-au aflat printre subiecte.
#eusuntromania Profesoara Raluca Faraon a format sute de elevi și i-a învățat să iubească poezia
Elevii de clasa a VIII-a au terminat azi cursurile. Cu ultima zi de școală s-a încheiat şi perioada de înscriere la examenele de intrare la liceu. Luni e programată prima probă a Evaluării Naţionale: Limba română. Pentru rezultate bune, profesorii şi elevii au alcătuit, tot anul şcolar, o echipă. Este felul lor de a spune #eusuntromania.
Protecția datelor. Unele școli din Capitală cer acceptul părinților pentru prelucrarea datelor copiilor
Cu mai puțin de o săptămână până la evaluarea naționala a elevilor de clasa a opta, fiecare școală aplică noul regulament european pentru protecția datelor, după cum l-a înțeles fiecare. În București, părinților li se cere acceptul pentru ca datele personale ale copiilor să fie prelucrate, iar în alte orașe directorii așteaptă recomandările ministerului. Avocații spun însă că părinții ar trebui cel puțin notificați că cei mici sunt filmați în timpul examenului.
Site-ul Ministerului Educaţiei a fost atacat de hackeri și minat pentru criptomonede
Site-ul Ministerului Educaţiei nu este funcţional, avertizează reprezentanţii instituţiei. Angajatul care postat anunțul a făcut însă o gafă cand a scris "acest SIT este în mentenanţă".
Luni încep înscrierile pentru Evaluarea Naţională. Primul examen are loc pe 11 iunie
În perioada 4-8 iunie au loc înscrierile absolvenților de clasa a VIII-a la Evaluarea Naţională, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.
Elevi interziși la Evaluarea Națională. Părinții denunță abuzurile din școli. Mărturie pentru Știrile TVR
În pragul primului mare examen al vieţii, copii de clasa a VIII-a nu sunt lăsaţi să îl susţină. "Este un abuz", reclamă părinţii celor în cauză, care au aflat că este o modă şi în alte şcoli care vor să păstreze un nivel ridicat al mediei la Evaluarea Naţională. Ştirile TVR au fost sesizate de părinţi din Bucureşti şi Cluj, care denunţă astfel de practici.
Elevii din clasa a-IV-a susțin proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale
Elevii de clasa a IV-a susţin, miercuri, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor da proba la limba maternă joi.
Cum cosmetizează școlile rezultatele elevilor. Absolvenții slabi, descurajați să se înscrie la examenele de absolvire
Fenomen îngrijorător în rândul absolvenţilor de gimnaziu. În fiecare an, peste 33 de mii de elevi de clasa a opta renunţă la examenul de Evaluare Naţională. Mulţi dintre ei la presiunea profesorilor sau chiar a directorilor de şcoli. Mai multe asociaţii nonguvernamentale atrag atenţia că elevilor slabi li se interzice participarea la examen pentru a nu “trage în jos” media pe şcoală. O scrisoare semnată de aproape 100 de asociaţii a fost transmisă marți Guvernului şi mai multor parlamentari.

