În multe localități din mediul rural postul de Poliție închide la ora 16.00 sau a fost desființat din lipsă de personal

În stradă avem din ce în ce mai puţini poliţişti, iar în mediul rural se pune lacătul pe uşă după ora 16.00. Şi asta în condiţiile în care în localitate mai există un post de poliţie. Multe dintre ele au fost închise din cauza lipsei de personal. Oamenii din sistem acuză că Poliţia a ajuns într-o situaţie extrem de grea şi nu mai poate oferi un serviciu public de calitate.

Polițiști sufocați de mii de dosare de infracțiuni informatice

Mii de dosare legate de infracțiuni cibernetice sunt în lucru, iar șansa să fie finalizare și infractorii să fie prinși este foarte redusă. De astfel de cazuri se ocupă inclusiv polițiști neinstruiți în domeniul informatic, care în general anchetează cu totul altfel de fapte. În plus, oamenii legii se plâng că, în secții, abia au acces la un calculator cu internet.

Rețea de pornografie infantilă destructurată în Germania. Urmărirea a durat luni în șir și s-a desfășurat sub coordonarea Europol

Poliţia germană a destructurat o uriaşă reţea de pornografie infantilă care acţiona pe Darknet de peste doi ani. Era una dintre cele mai mari din lume şi avea peste 400 de mii de membri. Urmărirea a durat luni în şir, s-a desfăşurat sub coordonarea Europol şi în colaborare cu autorităţiile din Olanda, Suedia, Statele Unite, Canada şi Australia.

Ultima Oră

Cele mai citite