EXCLUSIV Economistul Eugen Rădulescu, la TVR Info: Măsurile adoptate de Guvern au fost, în linii mari, cele corecte

Economistul Eugen Rădulescu, consilierul guvernatorului Băncii Naționale, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ”Banii, azi”, de pe TVR Info, despre care e, de fapt, situația economiei românești, dacă măsurile de austeritate luate de Guvern puteau fi evitate și ce reforme mai sunt necesare pentru a depăși această perioadă grea. Acesta a publicat o analiză pe această temă.

Rădulescu (BNR): Dacă nu vom corecta ordonat deficitele gemene, va fi un risc semnificativ să ajungem la mâna creditorilor

România este ţara cu cel mai mare deficit bugetar din PIB din toată Uniunea Europeană şi are cel mai mare deficit de cont curent, de peste 5%, iar dacă nu va avea o corectare ordonată a celor două deficite există un risc semnificativ ca aceasta să fie realizată de creditori şi va fi mai rău decât în Grecia, a avertizat, joi, şeful Direcţiei stabilitate financiară din Banca Naţională a României (BNR), Eugen Rădulescu, într-o conferinţă de specialitate.

Intervenția BNR produce efecte. ROBOR la trei luni a scăzut, miercuri, la 1,79%

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut astăzi, pentru prima dată, după 15 zile consecutive de creștere. Este o scădere foarte mică, de doar 0,01 la sută, dar care dă o speranță celor care plătesc rate la creditele în lei că dobânzile se vor stabiliza în sfârșit. Înfrânarea creșterii ROBOR vine după ce, marți, Banca Națională a vărsat peste 9 miliarde de lei în piață.

Ultima Oră

Cele mai citite