Exportul de produse agroalimentare de bază, interzis. Ministrul Agriculturii: Ne-a îngrijorat faptul că s-au dublat exporturile. Comerțul intracomunitar, permis. Ne-am asigurat că vom avea suficiente stocuri

Ministrul Agriculturii, Adrian Orors, a declarat la TVR, că măsurile de interzicere a exportului de produse agroalimentare de bază au venit ca urmare a unei analize care a arătat ca exporturile din luna martie a acestui an au fost duble față de cele din aceeași perioadă a anului trecut. Ministrul Agriculturii a mai explicat că exportul se referă la țările non UE, comerțul intra comunitar fiind permis.

Bogdan Despescu: 36 de mii de cadre din MAI împreună cu colegii din MApN și polițiști locali sunt pe teren pentru a se asigura că se respecta interdicțiile. Forțele vor fi suplimentate

Secretarul de stat Bogdan Despescu a reamintit românilor care doresc să revină în țară că vor intra în carantină pentru 14 zile și nu vor putea petrece sărbătorile cu cei dragi și a făcut un apel la aceștia să rămână acolo unde sunt. De asemena Bogdan Despescu a spus că forțele de ordine vor fi suplimentate în perioada următoare.

Pelerinajul de Florii se suspendă. Nu se săvârșeşte slujba Sfântului Maslu, iar slujba Învierii Domnului va fi oficiată fără credincioși

Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta, în săptămâna Sfintelor Pătimiri nu se săvârşeşte slujba Sfântului Maslu de obşte, iar slujba Învierii Domnului va fi oficiată fără participarea credincioşilor mireni, anunţă miercuri Cancelaria Sfântului Sinod. Slujba de Înviere va fi transmisă în direct la Televiziunea Română. Credincioșii pot ieși la ferestre și balcoane să-și adreseze salutul pascal Hristos a Înviat!

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, despre Spitalul din Deva: Am avut un management care nu a făcut față. Am instalat manager și director medical - medici militari

După Suceava și Spitalul din Deva are de azi o conducere militarizată. Aflat în vizită în județul Hunedoara, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a mai  anunțat că toate cadrele medicale de la Spitalul Județean Deva vor fi testate pentru coronavirus, urmând ca apoi să stea în hoteluri și să nu se mai întoarcă acasă până la aflarea rezultatului. 

Ultima Oră

Cele mai citite