Pornirea reactoarelor nucleare modulare de la Doicești, amânată cu cel puțin trei ani. Sebastian Burduja: Nu cred că este fezabil termenul de 2026

Se amână cu cel puțin doi ani planurile prin care România să devină prima ţară din Europa ce obţine energie electrică prin tehnologia reactoarelor modulare. Construcția noii centrale de la Doicești, programată pentru 2027, ar putea fi gata abia in 2029. Şi asta pentru că proiectul a fost modificat de partenerii americani. Experții avertizează că țara noastră va trebui să găsească alte surse de energie pentru a asigura consumul intern.

Germania şi-a închis ultimele trei reactoare nucleare

Germania şi-a închis sâmbătă ultimele trei reactoare nucleare, au declarat operatorii centralelor în cauză, a căror închidere marchează punctul culminant a peste 20 de ani de ieşire treptată din domeniul energiei atomice a primei economii europene, informează AFP.

Germania închide sâmbătă ultimele centrale nucleare. Cancelarul Scholz vrea și eliminarea cărbunelui până în 2030

În doar câteva zile Germania va renunța total la energia nucleară. Ultimele trei centrale vor fi oprite și deconectate de la rețeaua națională, sâmbătă, 15 aprilie. Nu toată lumea este însă de acord. Liber-democrații, aflați în coaliția de la guvernare, speră să-și convingă partenerii să le păstreze ca rezervă pe fondul crizei energetice și a reducerii dependenței de gazul rusesc.

Ultima Oră

Cele mai citite