Emilia Şercan
Fostul rector al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", Adrian Iacob, şi fostul prorector al unităţii de învăţământ, Petrică Mihail Marcoci, au fost condamnaţi definitiv joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la câte 3 ani închisoare cu suspendare pentru şantaj, fiind acuzaţi că l-au determinat pe un poliţist de la Academie să-i trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan. Ziarista a publicat la câteva minute după anunțarea sentinței mesajul de amenințare primit atunci.
Îngrijorări la nivelul Comisiei Europene privind amenințările, hărțuirea și violența față de jurnalişti din România. Referire la cazul Emilia Șercan, în raportul privind statul de drept
Raportul anual privind situaţia statului de drept în Uniunea Europeană, prezentat miercuri de Comisie, are o parte consistentă referitoare la mass media și libertatea de exprimare. Comisia Europeană este îngrijorată de cazurile de amenințare și violență asupra ziariștilor și face referire la cele două alerte active de la Consiliul Europei privitoare la intimidarea jurnaliștilor din România (cazurile Emilia Șercan și Alin Cristea).
Decizie CCR: Titlul de doctor poate fi retras doar dacă „nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”. Reacția USR și a jurnalistei Emilia Șercan: „Amnistia plagiatorilor”
Titlul de doctor va fi retras mult mai greu, după decizia de astăzi a Curții Constituționale din România, care a stârnit imediat un val de reacții.
Jurnalista Emilia Şercan, audiată în Comisia pentru drepturile omului a Camerei Deputaţilor, după ce a acuzat acţiuni de intimidare
Jurnalista Emilia Şercan, care a scris în ianuarie că premierul Nicolae Ciucă şi-ar fi plagiat teza de doctorat, a fost audiată şi în Comisia pentru drepturile omului a Camerei Deputaţilor.
Nicolae Ciucă, despre o eventuală demisie după ancheta privitoare la acuzațiile de plagiat: Să lăsăm instituţiile să-şi prezinte concluziile. Am onoarea şi demnitatea să pot să iau o decizie
Noul preşedinte al PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că are "onoarea şi demnitatea" să ia o decizie privind o eventuală demisie de la şefia partidului şi a Guvernului, după ce instituţiile abilitate vor prezenta concluziile pe acest subiect.
Jurnalista Emilia Șercan, apel către premier și ministrul de Interne, despre intimidarea la care este supusă: Să denunțe, să arate cine sunt vinovații!
Jurnalista de investigație Emilia Șercan face apel la autoritățile statului. Concret, într-o declarație făcută joi seară, le-a cerut public premierului și ministrului de Interne să facă lumină în acțiunea de intimidare la care este supusă după ce a scris că premierul ar fi plagiat în teza sa de doctorat. Demersul jurnalistei vine la o zi după cea fost invitată la o dezbatere în Comisia de cultură a Camerei Deputaților și unde colegi de breaslă și-au arătat sprijinul pentru Emilia Șercan.
Jurnalista Emilia Șercan, la Comisia de Cultură a Parlamentului: Până nu am vorbit public, eu nu am fost invitată de procuror să dau declarație
Jurnalista Emilia Şercan, care a scris în ianuarie că premierul Nicolae Ciucă şi-ar fi plagiat teza de doctorat, a venit în Parlament cu noi detalii despre cazul său. Ea e revoltată că abia după ce a denunţat public acţiuni de discreditare şi intimidare împotriva sa, a fost invitată la audieri de procurorul care anchetează scurgerea de informaţii din dosarul său. Surse politice susțin că, dacă va exista o rezoluție de plagiat, Nicolae Ciucă va lua decizia de onoare.
Guvernul solicită investigarea oricăror forme de intimidare a jurnaliștilor. Reacția vine după declarațiile Emiliei Șercan
Peste 160 de profesori universitari, jurnaliști şi scriitori, dar şi simpli susţinători, au semnat un apel la solidarizare cu Emilia Șercan. Jurnalista de investigaţii a reclamat că a fost ameninţată şi intimidată după ce a publicat un articol în care susţine că teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă este parţial plagiată. Autorităţile au recţionat astăzi la acuzaţiile jurnalistei. Detalii de la Vlad Ungar.
Jurnalista Emilia Șercan acuză o campanie de “kompromat” împotriva sa
Jurnalista Emilia Şercan susţine că a primit mesaje de ameninţare după ce, la începutul anului, a publicat o anchetă prin care acuza că teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă este în parte plagiată. Jurnalista consideră că există o "operaţiune de kompromat împotriva sa" si reclamă că poze personale au ajuns pe site-uri pentru adulți. Poliţia a deschis un dosar penal pentru ameninţare şi un altul pentru violarea vieţii private.

