elev
Un băiat în vârstă de 13 ani din Statele Unite, pasager într-un autobuz plin cu elevi, a reuşit să evite o tragedie oprind vehiculul după ce şoferiţa a leşinat la volan, au declarat oficiali locali, relatează AFP.
Antrenament pentru excelență. Ana, medaliată cu aur la Olimpiada Națională de Matematică. Radu, medaliat cu bronz
Învață mai mult decât alții, se pregătesc ore în şir fără să ţină cont de vacanţe, dar se bucură de rezultate excepționale. Olimpicii sunt elevi despre care profesorii spun că au în primul rând pasiunea pentru performanţă. Iar antrenamentele pentru excelență încep din primele clase de școală. O elevă din Craiova a reușit la Olimpiada Națională de Matematică să-și întreacă toți competitorii mai mari cu doi ani decât ea.
Noi dezbateri aprinse pe marginea legilor educației. În discuție - centre de reeducare pentru elevii problemă
Dezbaterile pe noile legi ale educaţiei au continuat şi miercuri în Comisia de Învăţământ din Camera Deputaţilor. Centrele de reeducare nu sunt o soluţie pentru elevii violenţi, susţin unii dintre deputaţi. Dar directorii de şcoli spun că unii profesori le mărturisesc că le este teamă să mai vină la serviciu din cauza elevilor agresivi. Psihologii atrag atenţia că elevilor le lipsesc inclusiv valorile şi modelele.
Curtea de Apel București - Elevul care și-a înjunghiat profesoara cere eliberarea
La Curtea de Apel București ajunge astăzi contestația măsurii arestului preventiv a elevului care și-a înjunghiat profesoara, în timpul orelor de curs.
Elevii dintr-o localitate din Dâmbovița care au absentat de frica unui coleg au început să se întoarcă la cursuri, anunță Inspectoratul Şcolar Judeţean
Elevii din localitatea dâmbovițeană Valea Voievozilor care au absentat câteva zile la rând de frica unui coleg recent transferat la ei în școală au început să revină la cursuri, a anunțat Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Un elev de clasa a III-a din Dâmbovița învaţă singur în şcoală. Colegii lui nu mai vin la ore pentru că le este frică de el
Un elev recent transferat la şcoala gimnazială din comuna dâmboviţeană Valea Voievozilor învaţă singur în şcoală, de câteva zile, după ce părinţii celorlalţi elevi au refuzat să îi trimită pe copii la ore de frica acestuia, relatează Agerpres.
Protest al părinților la o școală din Târgoviște. Un elev a agresat mai multe fete și a aruncat un ghiveci de flori după directoarea școlii
Protest al părinților la o școală din Târgoviște după ce un elev de clasa a treia a agresat mai multe fete de la clasa întâi și a aruncat și cu un ghiveci cu flori după directoarea școlii. Peste 100 de părinți și bunici s-au adunat în fața unității de învățământ și au cerut măsuri concrete, pentru a-și ști copiii în siguranță la școală. Informații cu impact emoțional!
Elevul care a bătut şi umilit doi colegi cu cerinţe educaţionale speciale a fost arestat preventiv
ACTUALIZARE Elevul de 15 ani, care și-a bătut şi umilit doi colegi în toaleta școlii, ambii cu cerinţe educaţionale speciale, a fost arestat preventiv pentru 20 de zile. Atenție, urmează informații și imagini cu impact emoțional!
Cazurile de bullying din școli și licee, mai multe cu o treime față de anul școlar de dinainte de pandemie
Cazurile de bullying iau amploare în unitățile de învățământ! Sunt mai multe cu aproape o treime față de anul școlar de dinainte de pandemie, arată un raport al organizației Salvați Copiii. Recent, la Liceul Tehnologic "Dumitru Mangeron" din Bacău, un elev a fost umilit în toaletă de către colegii săi. Scenele cumplite au fost filmate și au stârnit un val de indignare. Atenție, urmează imagini și informații cu puternic impact emoțional!

