UE prelungeşte cu un an sancţiunile împotriva Belarusului

UE a anunţat luni că prelungeşte cu un an sancţiunile împotriva Belarusului pentru continuarea represiunii de către regimul lui Aleksandr Lukaşenko şi sprijinul acestuia pentru războiul purtat de Rusia în Ucraina, informează France Presse, preluat Agerpres.

Analiză AFP: Schimbări în ordinea mondială la un an de la invazia rusă din Ucraina

Agenţia France Presse observă, la un an de când invazia rusă a declanşat războiul din Ucraina, schimbări în ordinea mondială - o reaşezare mai rapidă după logica blocurilor, potrivit Agerpres. AFP consemnează câteva tendinţe: mondializarea s-a fisurat, iar Europa şi Rusia pot deveni sateliţi ai Chinei şi Statelor Unite. Războiul a acutizat şi alte conflicte, accelerând consolidarea marilor blocuri ale lumii, cu centrele la Washington şi Beijing.

Preşedinta Parlamentului European: Suntem gata să sprijinim aspiraţiile Chişinăului privind aderarea la UE

Uniunea Europeană este gata să sprijine Republica Moldova în vederea îndeplinirii aspiraţiilor privind aderarea la marea familie europeană, a transmis preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, într-un mesaj video adresat participanţilor la cea de-a 10-a sesiune a Adunării Parlamentare a Parteneriatului Estic (AP Euronest), care s-a deschis oficial luni la Chişinău, potrivit Agerpres.

Investiții de sute de milioane de euro în țară. Tot mai multe companii și-au mutat afacerile din Rusia și Ucraina în România

România a devenit o atracție importantă pentru investitori. Pe fondul războiului, tot mai multe companii și-au mutat afacerile din Rusia și Ucraina în România. Economiștii spun că este o oportunitate atât pentru economia națională, datorită sutelor de milioane de euro investite, dar și pentru oameni, pentru că sunt create sute de locuri noi de muncă. Două dintre aceste investiții importante sunt în derulare la Sebeș și la Oradea.

Preşedintele Comisiei AFET a Parlamentului European: R.Moldova se confruntă cu un şantaj, ameninţări, provocări, în încercarea de a destabiliza ţara

Republica Moldova se confruntă, ca şi alte ţări din Parteneriatul Estic, cu un şantaj, ameninţări, provocări şi totul este în încercarea de a destabiliza ţara, a declarat joi, în cadrul unui seminar organizat de Parlamentul European (PE), preşedintele Comisiei pentru afaceri externe (AFET) a Parlamentului European (PE), David McAllister, potrivit Agerpres.

Ultima Oră

Cele mai citite