educaţie
Grădiniţă închisă într-o localitate din judeţul Alba, la nici trei săptămâni de la începerea anului şcolar. Asta din cauza pericolului la care erau expuşi zi de zi copiii. Cei mici mergeau la toalete insalubre în curte, se încălzeau la o sobă de metal - interzisă prin lege, de altfel - și se jucau în leagăne periculoase
"Învaţă România - Profi de 10" - o campanie la TVR1 și TVR INFO | Un profesor de istorie pensionar, stabilit de mulți ani în Germania, predă ca voluntar la un liceu din Bistrița
Învăţătorii şi profesorii cu vocaţie construiesc România pe care ne-o dorim. Sistemul nostru de învăţământ este într-o permanentă reformă iar problemele se rostogolesc an de an, dar avem în continuare nu doar elevi de 10. Jurnaliştii TVR INFO au găsit şi profii de 10. Cei care învaţă România - o mouă campanie a Ştirilor TVR.
Transportul elevilor din mediul rural, un efort financiar pentru cei mai mulți părinți. Din cauza costurilor sunt elevi care renunță la școală
Transportul elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu este încă o promisiune deși anul școlar a început de peste două săptămâni. Mulți dintre elevi şi-au făcut abonamente, dar nimeni nu ştie când și ce sumă le va fi decontată. Iar transportatorii au mărit prețurile. Există doar o odonanță de urgență în dezbatere publică care prevede că elevii vor primi cel puțin 50 de lei.
"Învaţă România - Profi de 10" - o campanie la TVR1 și TVR INFO | Mereu pe drumuri, de dragul școlii. Mihaela Murgoci: Trebuie să ai empatie. Copiii simt imediat dacă îi placi
Cu rucsacul în spate, îmbrăcată de drumeție, nu te gândești că merge la școală. Dar este profesoara de istorie a elevilor din două școli din sate din județul Giurgiu. Nu are mașină așa că face naveta cu microbuzul din București la Isvoarele în fiecare zi de școală, din 2018. Echipa TVR a însoțit-o, pentru o zi doar, ascultându-i povestea de viață.
Ministerul Educaţiei a iniţiat proiectul privind transportul elevilor şi extinderea învăţământului dual
Ministerul Educaţiei a iniţiat proiectul de ordonanţă de urgenţă care reglementează asigurarea transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, serviciile complementare de educaţie şi extinderea învăţământului dual la nivel universitar, a anunţat joi, pe Facebook, ministrul Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu: Valoarea burselor sociale este de 200 de lei | Sumele alocate pentru transport se vor dubla. Proiectul de ordonanță ajunge pe agenda Guvernului săptămâna viitoare
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat, miercuri, în ședința de Guvern că bursele sociale sunt diferite de ajutorul pentru transport. Cîmpeanu a spus că bursele sociale vor fi aprobate astăzi în ședința de guvern, urmând ca săptămâna viitoare să fie aprobate și sumele pentru decontarea transportului.
Discuții aprinse pe Ordinul de ministru care decide cum se acordă bursele elevilor: Elevii care învață în alte localități rămân fără bursa socială
Discuţii aprinse pe Ordinul de ministru prin care este stabilit cum se acordă bursele elevilor. Noul ordin elimină bursa socială pentru elevii care învaţă la un liceu aflat în altă localitate decât cea în care au domiciliul, dar şi bursa de merit pentru cei de clasa a V-a. Consiliului Elevilor contestă decizia, pe care şi Avocatul Poporului o consideră pe cât de surprinzătoare, pe atât de nedreaptă. Ministrul Sorin Cimpeanu spune însă că măsura a fost interpretată greşit.
Bătaie între două fete în curtea unui liceu din Drobeta Turnu Severin. Conflictul a fost provocat de nişte comentarii pe o reţea de socializare
O elevă de clasa a IX-a a fost bătută cu pumnii şi picioarele în pauza dintre ore, chiar în curtea liceului din Drobeta Turnu Severin, de o fostă prietenă. Conflictul dintre cele două fete ar fi pornit după o dispută pe o rețea de socializare. Totul a fost filmat, însă nimeni nu a intervenit să le despartă pe cele două. Vă avertizăm, sunt informaţii şi imagini cu impact emoţional!
Școala continuă și departe de casă | Peste 70 de copii ucraineni îşi continuă educaţia într-un centru din Bucureşti
Nu e nici şcoală, nici after-school, dar e unul dintre locurile în care copiii ucraineni pot învăţa online, după sistemul de acasă ori pot exersa limba română. Pentru mamele lor, e cel mai puternic sprijin. Ştiu că atunci când sunt la serviciu, copiii sunt supravegheaţi şi îşi văd şi de şcoală. Peste 70 de copii ucraineni îşi continuă educaţia într-un centru din Bucureşti.

