12 aprilie, Ziua Mondială a Aviației și Cosmonauticii ”Cerul e negru, Pământul e albastru” cuvinte care au făcut istorie

Au fost rostite de Iuri Gagarin, primul om care a văzut planeta noastră din spaţiul cosmic. În dimineaţa zilei de 12 aprilie 1961, la ora 08.07, ora României, nava Vostok 1 a fost lansată pe orbita pământului de pe Cosmodromul Baykonur. Misiunea era una deosebit de periculoasă, în condiţiile în care, zborurile anterioare, din cadrul programului Sputnik, cu câini la bord, se terminaseră tragic în aproape jumătate din cazuri.

Câțiva elevi de liceu din București au construit un satelit de mici dimensiuni care a fost cuplat la racheta americană Space X

România are, de zilele trecute, un al doilea satelit pe orbita Pământului. Nu datorită unor cercetători sau institute consacrate, ci a unui grup de elevi de liceu din București. Ei au construit într-un an și jumătate un satelit de mici dimensiuni care a fost cuplat la racheta americană Space X. Dispozitivul românesc se va desprinde de corpul rachetei și timp de doi ani vă gravita în jurul Pământului, transmițând fotografii ale Terrei și date în cod Morse.

A fost inaugurat aeroportul din Brașov. Primul zbor a fost al companiei TAROM. Aeronava a fost pilotată de Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru Prunariu

Premieră pentru ultimii 50 de ani în România. Avem un aeroport nou-nouț la Brașov, singurul construit de la zero după revoluție, iar azi a devenit operațional. Primul avion a aterizat în această dimineață. Iar zborul de la București a durat puțin peste jumătate de oră. Lucrările au durat trei ani și au costat 140 de milioane de euro.

14 mai 1981: Primul zbor al unui cosmonaut român, Dumitru Prunariu, în spațiul cosmic, cu nava Soiuz-40

Se împlinesc 41 de ani de la istoricul zbor în spațiu al lui Dumitru Prunariu. Generalul în rezervă este singurul român care a înregistrat o astfel de performanță. În 1981, Prunariu a participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului Intercosmos prin care URSS își ajuta aliații să facă acest zbor istoric. Românul a petrecut în spațiu aproape 8 zile.

12 aprilie, Ziua Mondială a Aviației și Cosmonauticii. ”Cerul e negru, Pământul e albastru” cuvintele care au făcut istorie

Au fost rostite de Iuri Gagarin, primul om care a văzut planeta noastră din spaţiul cosmic. În dimineaţa zilei de 12 aprilie 1961, la ora 08.07, ora României, nava Vostok 1 a fost lansată pe orbita pământului de pe Cosmodromul Baykonur. Misiunea era una deosebit de periculoasă, în condiţiile în care, zborurile anterioare, din cadrul programului Sputnik, cu câini la bord, se terminaseră tragic în aproape jumătate din cazuri.

LUMEA AZI | Dumitru Prunariu, despre doborârea propriului satelit de către Rusia: Este o acțiune periculoasă. Nu știi niciodată unde lovesc deșeurile cosmice

Rusia e în centrul unei controverse diplomatice și militare după ce și-a doborât un satelit vechi din perioada sovietică prin lansarea unei rachete în apropierea Stației Spațiale Internaționale. Comunitatea internațională, Statele Unite și NATO au acuzat Federația Rusă de iresponsabilitate, în condițiile în care la bordul Stației Spațiale Internaționale se aflau astronauți ale căror vieți au fost puse în pericol.

Rachete spre cer, de ziua lui Dumitru Prunariu. Studenții de la Politehnica București l-au aniversat pe singurul român care a zburat în spațiu

Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a zburat în spațiu, a împlinit 69 de ani. Iar la aniversarea zilei de naștere a retrăit fiorii misiunii în Cosmos, la care a luat parte acum 40 de ani. L-au ajutat să se întoarcă în timp studenții de la Politehnica București, care au lansat spre cer rachete în miniatură. Prima dintre acestea a fost trimisă chiar de Dumitru Prunariu.

Ultima Oră

Cele mai citite