Bâlbe între autorități în incidentul dronei, rezultate din declarațiile liderilor politici și ale oficialilor Armatei Române
Incidentul componentelor de dronă, căzute la Tulcea, arată că lanțul de comandă, informare și comunicare al statului român a funcționat defectuos. Asta rezultă din declarațiile liderilor politici și ale oficialilor Armatei Române. Cea mai nouă comunicare vine de la Șeful Statului Major. Daniel Petrescu a afirmat la un post de televiziune că a primit și a transmis ministrului Apărării informația privind găsirea unor componente de dronă, la scurt timp după declarația președintelui Iohannis, care susținea contrariul. Iar ministrul Apărării a admis, într-o intervenție pentru TVR, că l-a informat pe președintele Iohannis, care este și comandantul suprem al Armatei, abia după cinci ore.
8 septembrie 2023, 19:47