dragos iliescu

Într-o zi a anunțurilor care prefigurează schimbări majore în sistemul de învățământ, îndelung dezbătute și așteptate, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a furnizat la TVR detalii noi despre renunțarea la mediile semestriale și la obligativitatea tezelor. "Ministerul Educației așteaptă o singură medie generală la finalul anului școlar. Profesorii vor fi cei care vor avea libertatea pentru a evalua ritmic, pe parcursul întregului an școlar, fără momente impuse și forme impuse", a subliniat Cîmpeanu, în Ediție specială. Astfel, pentru o disciplină cu două ore pe săptămână, elevul are la dispoziție un an întreg pentru a lua 5 note, din care să rezulte media generală.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Telejurnal, despre evaluarea "fără creion și hârtie": Testele nu se finalizează cu note, nu înlocuiesc tezele, nu fac ierarhizări. Cei mici pot să le considere și o simplă joacă
O sută de mii de elevi vor fi testați până în vacanța de vară, în cadrul unui proiect pilot, care se va desfășura în fiecare județ. Cei care l-au conceput au pornit de la premisa unor teste ușoare, care să nu pună presiune pe elevi și să nu-i streseze. "Modelul acesta funcționează în sisteme avansate de educație", a explicat ministrul Educației, marți seară, la TVR. "Ne plângem de foarte multă vreme că nota 8 sau nota 9 din Colegiul Sf. Sava nu echivalează sub nicio formă aceleași note - 8 sau 9 - dintr-o școală din mediul rural, spre exemplu. Evaluarea standardizată are acest avantaj de a spori relevanța rezultatelor", a explicat el. Potrivit ministrului, testele nu înlocuiesc tezele și nu se finalizează cu note.
Aproape jumătate dintre elevii români sunt analfabeți funcțional. Ce măsuri anunță Ministerul Educației
Aproape jumatate dintre elevii din România sunt analfabeţi funcţional: nu înţeleg ce citesc, nu pot să interpreteze o informaţie şi să formeze idei proprii. Doar unul din zece se descurcă bine, ceea ce implică probleme pe viitor. O arată raportul național de literație. Ministrul Educaţiei propune o evaluare digitală pilot la română, matematică şi istorie chiar la sfârşitul acestei luni.