Polițiști fără măști și mănuși în plină pandemie. Conducerea Poliţiei Române spune că a alocat peste 2 milioane de lei în teritoriu pentru echipamente de protecţie

Peste 20.000 de polițiști din țară nu au echipamente de protecție și riscă să se infecteze cu noul coronavirus. Liderul de sindicat Dumitru Coarnă susține că cei mai afectați sunt agenţii care fac filtre în zonele rurale sau în orașele mici. Potrivit reprezentanților Poliției Române, s-au alocat câteva milioane de lei pentru echipamente de protecție, toți cei din teren au fost dotați cu mănuși și măști și au fost instruiţi cum să acționeze.

Percheziția efectuată în casa fostei soții a unui politician scoate la iveală nereguli grave în privința dotărilor forțelor de ordine. Intervenția a fost filmată de polițiști cu camerele pe care le-au cumpărat cu banii din salarii

Scandalul percheziției de la Brașov a scos la lumină lipsurile cu care se confruntă Poliția Română. Este vorba despre camere de luat vederi necesare pentru a înlătura suspiciunile legate, de exemplu, de modul corect sau incorect prin care intervin oamenii legii în diverse situatii. Statul nu le pune la dispoziția polițiștilor și dă vina pe lege, așa că oamenii legii aleg în multe cazuri să le cumpere din salariu.

Ultima Oră

Cele mai citite